Social

Ambulanță blocată în noroi și curți inundate după ploile puternice din 21 mai

facebook
Sursa: facebook

Ploile torențiale și vântul puternic din 21 mai au făcut ravagii în mai multe localități din țară, iar salvatorii au intervenit contra cronometru pentru a înlătura copacii căzuți, a pompa apa din gospodării și pentru a debloca mașinile din noroi.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), salvatorii au fost solicitați în cinci cazuri în care rafalele de vânt au doborât arbori pe carosabil, blocând circulația rutieră. Intervențiile au avut loc în raioanele Soroca, Dubăsari și Rezina, precum și în municipiul Chișinău, unde echipele de pompieri au efectuat lucrări de defrișare și înlăturare a copacilor căzuți.

Totodată, pompierii au intervenit în trei gospodării din orașul Vulcănești, UTA Găgăuzia, unde curțile oamenilor au fost inundate în urma precipitațiilor abundente. Salvatorii au pompat aproximativ 55 de metri cubi de apă dintr-o gospodărie, circa 60 de metri cubi din alta și încă aproximativ 50 de metri cubi din cea de-a treia curte afectată.

Au fost înregistrate și două cazuri de tractare și deblocare a autovehiculelor. În localitatea Boșernița, raionul Rezina, o ambulanță a rămas blocată în noroi și nu își putea continua deplasarea. Echipele IGSU au intervenit pentru tractarea autospecialei.

Un alt incident s-a produs în satul Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul, unde un automobil a rămas blocat pe traseu din cauza cantităților mari de apă acumulate pe carosabil. Salvatorii au evacuat vehiculul în siguranță.

IGSU precizează că, în urma situațiilor excepționale, victime nu au fost raportate.

Timp de 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 37 de situații de risc pe teritoriul țării.

facebook
Sursa: facebook

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult