Traficul rutier este sistat, duminică, pe unele străzi din centrul capitalei

Traficul rutier este sistat duminică, 24 mai, pe unele străzi din centrul Chișinăului. Potrivit Primăriei Chișinău, restricțiile de circulație au loc în legătură cu desfășurarea cursei de ciclism „Velohora”, ediția 2026 și Festivalul Tradiției, organizat pe strada pietonală Eugen Doga.
Astfel, duminică până la ora 16:00, va fi suspendat traficul rutier pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și str. A. Pușkin, în legătură cu desfășurarea cursei de ciclism „Velohora”.
Circulația transportului public va fi redirecționată pe străzile adiacente. Totodată, în legătură cu restricțiile de circulație, va fi modificat și itinerarul unor rute de autobuz.
Transportul public va fi oprit doar pentru scurt timp în momentul trecerii coloanei de bicicliști escortate de poliție.
Tot duminică, vor fi restricții de circulație pe strada Alexandru cel Bun, tronsonul cuprins între str. A. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni, în intervalul orelor 12:00 și 22:00.
Autoritățile municipale mai anunță că până pe 25 mai, la ora 05:00, va fi sistată circulația transportului pe strada Columna, tronsonul cuprins în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu - Bodoni și A. Pușkin, în contextul desfășurării „Festivalului Tradițiilor”.
Șoferii sunt îndemnați să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic și să utilizeze rutele alternative.