Produsele „Made in Moldova”, mai aproape de consumatorul chinez: R. Moldova va participa la China International Import Expo

Republica Moldova va participa la una dintre cele mai importante expoziții internaționale dedicate comerțului și importurilor din China. Angajamentul a fost confirmat în cadrul vizitei șefului diplomației moldovenești, vicepremierul Mihai Popșoi, în China, în cadrul discuțiilor cu directorul Biroului Expoziției Internaționale de Import din Shanghai, Wu Zhengping.
China International Import Expo a reunit, în primele opt ediții, aproximativ 27.000 de companii din peste 180 de state, fiind una dintre cele mai importante expoziții internaționale de profil. Cea de-a noua ediție, la care va participa și Republica Moldova, se va desfășura în luna noiembrie a acestui an.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), discuțiile cu directorul Biroului Expoziției Internaționale de Import din Shanghai, Wu Zhengping, s-au concentrat pe oportunitățile de promovare a produselor moldovenești pe piața chineză prin intermediul platformei China International Import Expo.
Vicepremierul Mihai Popșoi și-a exprimat interesul pentru valorificarea mai activă a acestei platforme în vederea promovării vinurilor și produselor agroalimentare moldovenești sub brandul „Made in Moldova”, precum și pentru dezvoltarea contactelor directe cu importatori chinezi.
Posibilitățile de extindere a cooperării în domeniile comerțului, precum și a turismului și investițiilor au fost abordate de Mihai Popșoi și în cadrul discuțiilor cu viceprimarul orașului Shanghai, Lu Shan, responsabil de relațiile externe și comerțul internațional. Oficialul chinez a apreciat calitatea vinurilor moldovenești și a remarcat potențialul extinderii prezenței acestora pe piața chineză, inclusiv prin diversificarea gamei de produse disponibile.
În contextul vizitei sale în China, viceprim-ministrul Mihai Popșoi i-a propus viceministrului Comerțului, Ling Ji, să examineze posibilitatea ajustării taxelor vamale aplicate importurilor de vinuri moldovenești, pentru a spori prezența acestora pe piața chineză. Șeful diplomației moldovenești a evidențiat interesul Republicii Moldova pentru diversificarea și creșterea exporturilor de produse agroalimentare, în special a vinurilor.
Mihai Popșoi a vizitat, de asemenea, companiile AllyNav și Shanghai Hemi, specializate în agricultura inteligentă și comerțul digital, fiind discutată posibilitatea includerii produselor moldovenești, în special a celor agroalimentare, în portofoliile acestora.
China se numără printre primii trei parteneri comerciali ai Republicii Moldova, cu schimburi bilaterale de peste un miliard de dolari în anul 2025. Republica Moldova exportă pe piața chineză în principal vinuri, aparatură pentru comutarea și protecția circuitelor electrice, precum și băuturi, inclusiv ape minerale și carbogazoase. Din China, Republica Moldova importă preponderent telefoane mobile, autoturisme și aparate de aer condiționat.
Vizita lui Mihai Popșoi în China, desfășurată în perioada 21–25 mai, la invitația omologului său chinez, Wang Yi, reprezintă prima vizită oficială a unui ministru de Externe al Republicii Moldova în China după anul 2018.
CITIȚI ȘI: