Social

Indemnizație „la început de carieră” pentru militari și tinerii angajați în structurile de forță: Sindicatele propun 200.000 de lei

Sindicatele propun instituirea unei indemnizații „la început de carieră”, în valoare de 200.000 de lei, pentru militari și tinerii specialiști repartizați în structurile de forță, după modelul plăților acordate medicilor și profesorilor.

Potrivit Federației „SINDLEX”, măsura ar motiva absolvenții să rămână în sistem și ar crește atractivitatea profesiilor cu statut special. De cealaltă parte, autoritățile susțin că angajații din sistem beneficiază deja de protecție socială specială, iar extinderea acesteia ar putea fi examinată doar în contextul noii legi a salarizării, pe care Parlamentul urmează să o voteze în luna iulie.

Indemnizația ar urma să fie acordată absolvenților instituțiilor de învățământ superior specializate în pregătirea cadrelor pentru apărarea națională, securitatea statului și ordinea publică. Președinta Federației „SINDLEX”, Angela Otean, a declarat, în cadrul ședinței Comisiei pentru consultări și negocieri colective din 25 mai, că acordarea acestei plăți ar contribui la reducerea fluctuației de personal.

„De exemplu, în anul 2025, Academia «Ștefan cel Mare» a MAI a pregătit o promoție de circa 80 de absolvenți, repartizați direct în subdiviziunile și instituțiile din domeniul ordinii publice și securității statului. Acest număr predictibil demonstrează că impactul bugetar este sustenabil și ușor de prognozat de către stat, raportat la beneficiile strategice de securitate pe care acești tineri ofițeri le aduc anual sistemului public”, a menționat Angela Otean.

Secretara de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, a susținut acordarea acestui pachet motivațional absolvenților Academiei „Ștefan cel Mare”, afirmând că măsura ar contribui la integrarea durabilă a tinerilor specialiști pe piața muncii.

„Cunoaștem cu toții că în subdiviziunile tactice și operaționale avem cele mai multe funcții vacante, iar gradul de ocupare este foarte redus”, a subliniat secretara de stat.

Nicolae Vascauțan, șeful Direcției politici de personal și învățământ, a menționat că, datorită măsurilor întreprinse de Minister, deficitul de personal din întregul sistem al Afacerilor Interne a fost redus la mai puțin de 200 de funcții vacante. Totuși, problema menținerii angajaților persistă.

„În contextul actual, marcat de crize, situații de urgență și provocări regionale în domeniul ordinii publice, securității și apărării, cred că nimeni nu poate nega caracterul strategic al acestor domenii. În acest sens, măsura propusă ar putea asigura retenția angajaților în primii 1-5 ani de activitate, perioadă în care sistemul este cel mai vulnerabil”, a remarcat Nicolae Vascauțan.

Reprezentanții Ministerului Apărării au estimat că rata demisiilor în primii cinci ani de activitate este de aproximativ 20% – „un procent foarte mare pentru sistemul de apărare”. Aceștia au subliniat că, deși statul oferă beneficii pe termen lung angajaților din serviciul militar, sunt necesare și măsuri cu impact imediat. Totodată, un sondaj realizat la nivel național arată că aspectul financiar este un factor determinant în alegerea unei cariere militare.

La rândul său, secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Maia Sava, a declarat că prioritatea autorităților este reforma salarială. Proiectul noii legi se află în etapa finală și urmează să fie votat de Parlament, pentru a putea fi aplicat din toamna acestui an.

„Această reformă salarială va avea un impact semnificativ, întrucât propunem o nouă grilă de salarizare și majorări pentru întreg sectorul bugetar. Veniturile mici sunt invocate drept principala cauză a fluctuației de personal. De aceea, în prima etapă, ne propunem să promovăm salarii obiective, echitabile și atractive în sectorul bugetar”, a precizat Maia Sava.

În ceea ce privește indemnizația propusă de sindicate, Ministerul Finanțelor va analiza inițiativa împreună cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, pentru a evalua dacă aceasta este sustenabilă din punct de vedere bugetar.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult