„Primăriile mici au capacități limitate”: Maia Sandu îndeamnă cetățenii R. Moldova să susțină reforma administrației publice locale

Republica Moldova a demarat una dintre cele mai dificile reforme din ultimii ani – reforma administrației publice locale, iar până în prezent consiliile locale au aprobat 608 decizii de inițiere a amalgamării voluntare, ceea ce reprezintă peste 68% din cele 892 de primării existente în țară. Procesul este unul necesar pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor și dezvoltarea comunităților rurale, afirmă președinta Maia Sandu.
Întârziată ani la rând din rațiuni politice, reforma administrativă nu mai poate fi amânată, dă de înțeles șefa statului. Guvernele anterioare au evitat procesul din cauza complexității sale și a lipsei de beneficii electorale imediate, dar restructurarea sistemului este esențială pentru dezvoltarea localităților și atragerea investitorilor, a precizat Maia Sandu, într-un mesaj video publicat luni, 25 mai, pe pagina sa de Facebook.
„Reforma a fost lăsată prea mulți ani într-o parte pentru că este extrem de complicată și nu aduce nici voturi, nici aplauze. Dar amânarea reformei înseamnă să lipsim satele noastre de șansa de a se dezvolta”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit președintei, 87% dintre primăriile din Republica Moldova au sub trei mii de locuitori, iar acest lucru afectează capacitatea administrațiilor locale de a oferi servicii eficiente pentru cetățeni.
Astfel, primăriile mici reușesc să asigure servicii de apă și canalizare pentru doar 40% dintre gospodării, în timp ce localitățile cu o populație între trei mii și cinci mii de locuitori ating un nivel de aproximativ 65%.
„Într-o primărie mică, 30% din bugetul local se duce pentru întreținerea primăriei, față de doar 10% într-o primărie cu 10.000 de locuitori”, a precizat șefa statului.
Totodată, președinta a subliniat că administrațiile locale mai mari investesc mai mult în infrastructură și pot atrage mai ușor proiecte pentru dezvoltarea comunităților.
„Toate aceste date arată clar că, atunci când administrațiile își unesc eforturile, crește și calitatea serviciilor, se modernizează mai repede infrastructura, se aduc proiecte în localități și crește nivelul de trai”, a punctat Maia Sandu.
Ajutor financiar din partea Guvernului
Șefa statului a amintit că Guvernul intenționează să ofere sprijin financiar localităților care vor decide să își unească voluntar administrațiile.
„Guvernul a anunțat că va oferi de trei ori mai mulți bani decât anterior, câte trei mii de lei per locuitor, înmulțit cu numărul locuitorilor pentru localitățile care își unesc administrațiile voluntar”, a precizat Maia Sandu.
Președinta a ținut să menționeze că reforma nu presupune dispariția satelor.
„Satul și identitatea locală se păstrează, doar administrațiile se unesc”, a subliniat ea.
În același mesaj, Maia Sandu a avertizat că în spațiul public apar „tot mai multe falsuri și sperietori” despre reforma administrației publice locale, scopul acestora fiind să „blocheze o schimbare necesară încă acum 20 de ani”.
Aleșii locali, îndemnați să se gândească la viitorul localităților
La final, președinta a lansat un apel către cetățeni, în special pentru cei tineri, să contribuie la informarea corectă în comunități.
„Îndemn tinerii și cetățenii noștri care au văzut cum arată localitățile moderne europene să vorbească acasă despre beneficiile unei primării mai mari, să ne ajute la promovarea informațiilor adevărate”, a spus șefa statului.
De asemenea, Maia Sandu a îndemnat și aleșii locali să ia decizii în interesul comunităților.
„Îndemn toți primarii să ia decizii punând în prim-plan interesul locuitorilor lor și viitorul localității”, a afirmat președinta.
În același timp, cetățenii sunt încurajați să se implice direct în procesul decizional local, „pentru că puterea este în mâinile lor”.
„Vom reuși, dacă vom face lucrurile împreună”, a conchis președinta Maia Sandu.
Consiliile locale din R. Moldova au aprobat, până în prezent, 608 decizii de inițiere a amalgamării voluntare. Cifra reprezintă peste 68% din cele 892 de primării existente în R. Moldova.
În raionul Florești se atestă cea mai mare rată de acceptare a reformei. Din totalul celor 40 de primării existente în acest raion, 36 de consilii locale au adoptat deja deciziile de inițiere a procedurii de amalgamare.
Reforma administrativă propusă de Guvern stabilește un prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare primărie și reduce numărul raioanelor de la 32 la doar 10.
Pe lângă suportul bugetar, reforma promite debirocratizare: peste 600 de servicii vor deveni mult mai accesibile prin intermediul Ghișeului unic și al Centrelor Unificate de Prestări Servicii (CUPS). Totodată, pentru a menține o legătură strânsă cu cetățenii, în fiecare sat din structura unită va activa câte un reprezentant al primarului.
Potrivit autorităților, măsura este urgentă, deoarece majoritatea primăriilor actuale sunt dependente de bugetul de stat, au fonduri extrem de limitate și nu pot asigura servicii de bază sau investiții pentru cetățeni.
CITIȚI ȘI: