Economic

Consiliul Național de Securitate: Nu există pericole imediate în aprovizionarea cu gaze, energie sau carburanți

Republica Moldova nu se confruntă cu un pericol imediat în aprovizionarea cu gaze naturale, energie electrică sau carburanți. Aceasta este concluzia Consiliului Național de Securitate (CNS), convocat marți, 26 mai, de președinta Maia Sandu, pentru a analiza riscurile generate de tensiunile internaționale și de evoluțiile de pe piețele externe.

„Autoritățile statului monitorizează evoluțiile globale și pregătesc din timp măsuri pentru orice scenariu posibil, astfel încât populația și economia să fie protejate în eventualitatea unor noi perturbări”, se arată într-un comunicat al Președinției, emis după ședința CNS.

Consiliul a stabilit că întreprinderea „Energocom” va continua să diversifice sursele și rutele de aprovizionare, pentru a asigura accesul Republicii Moldova la cât mai multe opțiuni de achiziție și pentru a reduce vulnerabilitățile externe.

Totodată, potrivit deciziilor CNS, urmează să fie elaborat un program de sprijin pentru familiile vulnerabile în sezonul rece, iar proiectele menite să reducă vulnerabilitatea infrastructurii energetice, atât fizică, cât și cibernetică, vor fi accelerate.

În contextul proiectelor strategice de interconectare cu România și, implicit, cu rețeaua energetică europeană, s-a menționat că lucrările la linia Vulcănești–Chișinău urmează să fie finalizate până la sfârșitul lunii iunie, conform contractului de execuție.

CNS a încurajat reducerea consumului de energie în instituțiile publice, în mediul casnic și în sectorul privat, subliniind că un comportament responsabil reprezintă o contribuție importantă la consolidarea securității energetice a țării.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult