Vegas Golden Knights, din nou în finala Cupei Stanley

Vegas Golden Knights s-a calificat pentru a treia oară în finala Cupei Stanley. Echipa care a debutat în NHL în 2017 a eliminat-o din competiție pe Colorado Avalanche, campioana sezonului regulat. Formația din Las Vegas a obținut, în seria semifinală, victorii pe linie, scor general - 4:0. În meciul al 4-lea al seriei, Vegas Golden Knights s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2:1. Gazdele au început meciul cu toate motoarele turate și au deschis scorul prin Mark Stone după doar 4 minute și 42 de secunde de joc.
A urmat apoi o lungă perioadă de timp fără gol marcat. Pe finalul reprizei a treia, când mai erau 5 minute și 45 de secunde rămase, Cole Smith a dublat avantajul echipei sale.
Colorado Avalanche a reacționat imedait și a înlocuit portarul cu al 6-lea jucător, iar căpitanul Gabriel Landeskog a redus din handicap cu puțin mai mult de două minute înainte de încheierea timpului regulamentar, dar a fost prea târziu pentru a egala și a duce meciul în over-time.
Vegas Golden Knights va juca a treia finală a Cupei Stanley. În 2018, la prima prezență, chiar la sezonul de debut, a pierdut în fața formației Washington Capitals, dar a pus mâna pe mult râvnitul trofeu în 2023, atunci când a dispus de Florida Panthers.
Acum, Golden Knights așteaptă adversara din finala Cupei Stanley. Ea va veni din Conferința de Est și va fi demneată în disputa dintre: Carolina Hurricanes și Montreal Canadiens.