Corespondență Dan Alexe | Analiză — Norvegia: a noua țară care va integra „umbrela nucleară” a Franței… dar de ce și Marea Britanie?
Norvegia a decis, miercuri 27 mai, să se alăture programului de „descurajare nucleară avansată”, așa-numita „umbrelă nucleară”, proiect propus de Franța tuturor aliaților săi europeni.
Norvegia devine astfel a noua țară care va integra această „umbrelă nucleară” oferită întregii Europe de președintele francez Emmanuel Macron. Opt țări au fost imediat asociate cu noua doctrină dezvăluită încă din martie de Emmanuel Macron într-un discurs ținut pe baza strategică Île Longue, în portul Brest.
În afară de proaspăt primita Norvegie, membră a NATO, dar nu și a Uniunii Europene, care se alătură doctrinei franceze de descurajare nucleară, celelalte țări sunt: Regatul Unit, Germania, Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca.
Desigur, dacă în cazul Norvegiei motivele acceptării planului francez sunt limpezi (Norvegia fiind singura țară din grup care are o graniță cu Rusia), se poate pune întrebarea: - de ce Marea Britanie a acceptat să integreze această „umbrelă nucleară” a Franței, conform propunerii lui Macron făcută întregii Europe, când este ea însăși o putere nucleară?
Propunerea lui Emmanuel Macron nu este, de fapt, despre „a înlocui” arsenalul nuclear britanic sau NATO în sine, ci despre a crea un al doilea nivel european de descurajare strategică într-un moment în care europenii nu mai sunt deloc siguri de poziția SUA. Iar aici Londra și Parisul gândesc mult mai asemănător decât pare.
Deși a putut stârni mirare că Londra s-a alăturat proiectului, mai ales dată fiind legătura sa privilegiată, istorică, cu SUA, trebuie amintit că Marea Britanie deși este într-adevăr o putere nucleară majoră, prezintă o nuanță esențială care distinge nuclearul britanic de cel francez: arsenalul britanic este profund integrat tehnologic și strategic cu Statele Unite. Britanicii folosesc rachete americane Trident, dar în același timp depind în mare măsură de infrastructura și cooperarea nucleară cu Washingtonul.
Franța, în schimb, și-a păstrat mereu, aproape obsesiv, autonomia, chiar în cadrul NATO: rachetele lui Macron sunt înzestrate cu focoase franceze; submarinele nucleare sunt de asemenea de fabricație pur franceză și se află sub comanda directă a președintelui țării. Asta decurge direct din moștenirea lui Charles de Gaulle și din vechea idee franceză că Europa trebuie să poată supraviețui singură chiar și dacă America va lepăda Vechiul Continent.
Franța a ocupat întotdeauna o poziție aparte în NATO, franceza fiind de altfel a doua limbă oficială a Alianței, alături de engleză. Astfel, în 1966, Franța, la inițiativa personală a generalului De Gaulle, a decis să părăsească comandamentul integrat al Alianței, păstrând însă toate legăturile cu NATO și cu SUA. Asta a și făcut de altfel ca sediul NATO să se mute chiar atunci de la Paris la Bruxelles.
Franța a reintrat în comandamentul integrat al NATO abia patru decenii mai târziu, în 2007, prin decizia lui Nicolas Sarkozy. Vreme de 40 de ani, Franța a fost membru teoretic, însă ambasadorul său la NATO nu lua parte la nici una din întâlnirile de lucru ale Alianței, de pildă.
Multe decenii mai târziu, validitatea autonomiei militare a Franței în cadrul NATO primește astfel o justificare din partea crizei planetare care afectează și Europa.
Acord de apărare cu nou-venita Norvegie
Deși Franța este singura țară europeană care deține arme nucleare, alături de Regatul Unit, Macron a definit așadar o strategie de „descurajare avansată”, care implică și alte state europene doritoare, însă „fără nicio partajare a puterii decizionale finale”.
Norvegia, membru NATO care are o frontieră cu Rusia, își revizuiește de mai multă vreme strategia de securitate într-un context marcat de temerile unui conflict cu Rusia lui Putin. Norvegia și Franța au semnat de altfel deja un acord de apărare.
Norvegia dorește să reinstaureze obligativitatea includerii de adăposturi în noile clădiri mari construite în prezent, o regulă abandonată în 1998 într-un climat de optimism geopolitic în urma prăbușirii URSS. Țara are în prezent aproape 18.600 de adăposturi, suficiente poate pentru mai puțin de jumătate din populația sa, estimată la 5,6 milioane. Dar multe trebuie modernizate deoarece au fost construite în timpul Războiului Rece, sunt umede și vechi.
Dincolo de adăposturi, Norvegia își propune să mobilizeze întreaga societate. Într-o Carte Albă publicată anul trecut, au fost propuse aproximativ o sută de măsuri, inclusiv o creștere cu 50% a personalului apărării civile, ajungând la un total de 12.000 de oameni, apoi obligativitatea ca fiecare municipalitate să aibă un consiliu local de criză și un obiectiv de autosuficiență alimentară națională de 50% până în 2030. Autoritățile încurajează, de asemenea, locuitorii să păstreze acasă provizii necesare pentru o săptămână.
Anul 2026 a fost astfel desemnat anul „apărării totale”, un concept care își propune să pregătească toți actorii din țară - armata, agențiile guvernamentale, întreprinderile și cetățenii - pentru a face față unei crize majore sau unui conflict armat.
