În așteptarea Duminicii Mari: Porțile sunt împodobite cu ramuri verzi, iar gospodinele prepară bucatele tradiționale

În satele R. Moldova, oamenii se pregătesc pentru Duminica Mare, care va fi sărbătorită duminică, 31 mai. Curțile sunt îngrijite, porțile împodobite cu ramuri verzi, iar în case gospodinele prepară bucatele tradiționale. Una dintre cele mai importante zile din calendarul creștin este întâmpinată cu credință, respect și obiceiuri păstrate din generație în generație.

„Întâmpinăm frumoasa sărbătoare, Duminica Mare, ceea ce marchează împlinirea a 50 de zile după Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și zece zile după Înălțarea lui Iisus la ceruri. Credincioșii, rând pe rând, venind la sfânta biserică, aduc flori, ramuri de copac de tei, nuc, corovatică, care sunt binecuvântate, stropite cu sfânta agheasmă și luate înapoi acasă, fiind închinate icoanelor din casa fiecărui creștin. Anume la noi în sat, credincioșii pomenesc morții la biserică, după care mergem cu toții în cimitir, apoi ne pregătim cu toții de Duminica Mare”, a menționat Igor Ursu, paroh la Biserica „Sfântul Nicolae” din Cetireni, raionul Ungheni, la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1.
Pentru localnici, Duminica Mare nu înseamnă doar o sărbătoare religioasă, ci și un prilej de a păstra vii tradițiile învățate de la părinți și bunici.

„Mama ne cumpăra îmbrăcăminte frumoasă, încălțăminte. În alte sate se făcea joc. Era o sărbătoare foarte apreciată de lumea din trecut, o sărbătoare foarte frumoasă, în primul rând începem cu o curățenie în ogradă, curățenie în casă. Mai avem încă o tradiție ca în sâmbăta Duminicii Mari întotdeauna punem în poartă tei, pe o parte și alta. Și în casă punem numaidecât corovatică. Ele se țin o săptămână în poartă și în casă, pe urmă se scot din dimineață până nu răsare soarele. Trebuie duse la fântână, scoatem apă din fântână, stropim cu apă și dăm de pomană usturoi cu dulciuri”, a spus Larisa Ciobanu, locuitoare din Cetireni.
„După slujbă, bunica numaidecât ne punea la masă cu acea plăcintă coaptă. Sau tradițional se făcea lapte cu macaroane. De dimineață se dădea de pomană. Doamne ajută și sărbătoare binecuvântată tuturor”, a mai spus parohul Igor Ursu.
Duminica Mare rămâne una dintre sărbătorile care adună familiile împreună și apropie oamenii de credință și tradiții, iar în sate obiceiurile moștenite din străbuni continuă să fie păstrate cu grijă și transmise mai departe.

