Social

Terenul fostului Stadion Republican, pregătit pentru construcția noului sediu al Ambasadei SUA: Anunțul premierului Munteanu

Terenul de pe strada Tighina din Chișinău, destinat construcției noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în R. Moldova, a fost complet eliberat. Anunțul privind încheierea acestei etape a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, miercuri, 3 iunie, înaintea ședinței de Guvern.

Șeful Executivului a declarat că autoritățile și-au îndeplinit toate obligațiile asumate pentru această etapă a proiectului, care prevede atât edificarea noului sediu al misiunii diplomatice americane, cât și amenajarea unui parc public, cu păstrarea porților emblematice ale fostului Stadion Republican, demolat pe timpul guvernării comuniste, în 2007, și transformat într-o paragină în plin centrul capitalei.

„Republica Moldova a finalizat etapa de eliberare a terenului și și-a îndeplinit toate obligațiunile asumate pentru această etapă a proiectului privind construcția noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii, precum și a unui parc, cu păstrarea porților emblematice ale stadionului. Cred că pentru noi este important să păstrăm aspectul istoric”, a afirmat premierul.

Potrivit lui Alexandru Munteanu, proiectul reprezintă un pas important pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Statele Unite.

„Urmează etapele procedurale prevăzute în acord. Suntem în contact cu Ambasada Statelor Unite și Guvernul american pentru avansarea acestui proiect”, a precizat prim-ministrul.

Premierul și-a exprimat convingerea că investiția va contribui și la dezvoltarea zonei în care va fi amplasată misiunea diplomatică americană, invocând exemple similare din alte capitale est-europene.

„Am văzut o transformare a întregului cartier, în special în Kiev și în București. În Pipera, de exemplu, când a fost construit noul sediu al Ambasadei SUA, au apărut școli internaționale, centre comerciale și infrastructură modernă. Cred că va fi și o dezvoltare frumoasă a acestui cartier istoric din orașul Chișinău”, a spus Alexandru Munteanu.

Amintim că terenul fostului Stadion Republican a fost cumpărat de SUA în anul 2024, pentru a amplasa un nou sediu al misiunii diplomatice americane. Terenul a fost vândut de Guvernul de la Chișinău contra sumei de 18 milioane de euro.

În februarie 2025, lucrările de construcție a noului sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova au fost declarate utilitate publică de interes național, bunurile imobile din zonă au fost expropriate, iar deținătorii acestora au fost despăgubiți.

Autoritățile americane au anunțat că vor construi în zonă inclusiv parcuri sau spații deschise publicului larg, iar investițiile anunțate vor fi de aproximativ 250 de milioane de dolari.

Negocierile dintre SUA și Republica Moldova pentru construcția unui nou sediu al Ambasadei au început în 2008, la un an de la demolarea fostului Stadion Republican. În 2015, SUA au formulat prima solicitare oficială către guvernul moldovean în privința acestui teren, un prim acord fiind semnat în iulie 2019.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult