Un an fără Eugen Doga: Maestrul, comemorat la locul de veci și la tradiționalul salon muzical
Pe 3 iunie se împlinește un an de la trecerea în eternitate a marelui compozitor Eugen Doga. La locul de veci al regretatului maestru, a fost oficiată o slujbă de pomenire, iar memoria luminoasă a compozitorului și creația lui au fost perpetuate la tradiționalul salon muzical, organizat în premieră în lipsa compozitorului.

În acest an, Eugen Doga a lipsit tuturor, în special familiei. Soția Natalia Doga și-a amintit de clipele în care compozitorul admira grădina cu flori.
„Se uita la flori și asta era fericirea lui și el sta sub vie și zicea: „Ce frumusețe!”. Și acum, din păcate, nu mai este, dar totuși și prin muzică, și prin cărțile pe care le-a scris, lumea este adunată prin muzica lui, prin creația lui și înseamnă că el există printre noi”, a menționat Natalia Doga.
„Anul acesta a fost greu, foarte greu, dar eu mi-am spus în gând că tata a plecat în turneu pe o durată mai mare și în perioada aceasta am avut concerte, două la București, am avut pe 27 martie la Iași și azi, în memoria maestrului, facem încă o dată la Iași și, ca de obicei, tradiția salonului rămâne. Păstrăm tradiția, muzica nu moare, ea peste tot răsună și asta înseamnă că sufletul e aici”, a declarat fiica Viorica Doga, președinta Fundației „Dominanta”.

Protoiereul Ioan Ciuntu a evocat ziua despărțirii de marele artist.
„La ziua de trecere, la ziua înmormântării, era un soare puternic. Ajunși la un an, cerul plânge în amintirea celui trecut de aici dincolo. Lipsește marele maestru Eugen Doga, mare personalitate pe care l-a miruit Dumnezeu. Și notele, în bătaia vântului, au fost duse în lung și în lat, dar ele se împletesc în cununa cerească cu martirii și marile personalități ale neamului”, susține Ioan Ciuntu.
Tradiția saloanelor muzicale la Doga acasă își au începuturile din 2014. Maestrul avea obiceiul să invite prietenii, muzicienii de două ori pe an, pe 15 ianuarie, de ziua lui Mihai Eminescu și pe 15 iunie, ziua trecerii în eternitate a poetului.
„Eminescu acesta mi-a intrat în fire și nu voi scăpa, și mă bucur. Eu, care am fost mult timp rătăcit, fiindcă așa erau timpurile, mă bucur acum, cu mare nesaț m-am implicat în acest ocean spiritual românesc și mă strădui să mă apropii de această frumoasă rădăcină”, spunea maestrul Eugen Doga.
Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, raionul Râbnița. De-a lungul carierei de peste șase decenii, a creat opere simfonice, muzică corală, de estradă, balet și muzică de film. Mereu era recunoscător pentru harul cu care a fost binecuvântat.
„Sunt foarte bucuros și mulțumesc mamei mele și bunului Dumnezeu, fiindcă m-au îndreptat spre această frumoasă muzică, este un limbaj universal și am posibilitatea să comunic cu lumea. Muzica este o povară fericită, fără această povară nu simțeam rostul meu și eu acuma, prin muzică, mi-am găsit rostul”, a declarat compozitorul Eugen Doga.
Compozitorul și academicianul Eugen Doga a încetat din viață pe 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani. În ziua funeraliilor marelui compozitor, pe 5 iunie, în Republica Moldova a fost declarată Zi de doliu național. Maestrul a fost înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din capitală.

CITIȚI ȘI:
Maestrul Eugen Doga, sursă de lumină și inspirație, omagiat de școala care-i poartă numele
Rămas-bun, Maestre: Priveghi pentru Eugen Doga la Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla”
