Incident pe aeroportul din Frankfurt: Mai mulți angajați au fost răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei Lufthansa s-a rupt în timp ce aeronava era parcată la o poartă de îmbarcare a aeroportului din Frankfurt, a anunțat compania aeriană germană, scrie Reuters.
Pasagerii încă nu erau îmbarcați în momentul incidentului, dar la bordul avionului se aflau membrii echipajului și angajați din personalul de la sol.
Incidentul a avut loc în amiaza zilei de joi, 4 iunie.
Avionul, rămas parțial pe burtă după colapsul părții frontale a trenului de aterizare, urma să decoleze spre Los Angeles.
Avionul Boeing 787, este o achiziție relativ recentă a companiei aeriene germane, care și-a planificat să retragă treptat avioanele mai puțin eficiente și să își simplifice flota.
Operatorul aeroportului, Fraport, a confirmat un „incident” cu un avion Lufthansa. Lufthansa a anunțat că va oferi mai multe informații ulterior. A fost înființată o celulă de criză, scrie focus.de.
