Tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării îndeamnă populația să nu se alarmeze

Cetățenii sunt îndemnați să-și păstreze calmul în cazul în care vor observa tehnică militară pe drumurile naționale. Ministerul Apărării anunță că, pe parcursul lunii iunie, vor avea loc deplasări planificate ale tehnicii militare între centrele de instruire ale Armatei Naționale din Chișinău și Cahul.
Potrivit instituției, aceste activități fac parte din Programul anual de instruire și pregătire profesională a militarilor pentru anul 2026 și au drept scop asigurarea procesului de pregătire a efectivului Armatei Naționale.
Reprezentanții Ministerului Apărării precizează că transportarea tehnicii militare este una planificată și nu are legătură cu situații excepționale sau de securitate care ar putea genera îngrijorări în rândul populației.
Pentru a reduce impactul asupra traficului rutier, majoritatea deplasărilor vor fi efectuate pe timp de noapte, pe drumurile naționale din centrul și sudul Republicii Moldova.
„Cetățenii sunt îndemnați să se informeze din surse oficiale și să nu se lase induși în eroare de informațiile false sau manipulatorii care pot apărea în spațiul public cu privire la activitatea Armatei Naționale”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării.
Autoritățile subliniază că astfel de deplasări sunt organizate periodic în cadrul programelor de instruire ale Armatei Naționale și fac parte din activitățile curente de pregătire militară.
CITIȚI ȘI: