Politic

Vasile Bumacov, ales președinte al PSDE: „Moldova are nevoie de oameni care știu ce au de făcut”

Vasile Bumacov, fostul ministru al Agriculturii și fost ambasador al R. Moldova în Japonia și Coreea, a fost ales președinte al Partidului Social Democrat European (PSDE). Decizia a fost luată pe 6 iunie, în cadrul celui de-al XII-lea Congres extraordinar al formațiunii.

Vasile Bumacov le-a mulțumit colegilor pentru încrederea acordată, menționând că în calitate de președinte al partidului își asumă angajamentul de a consolida organizațiile teritoriale, de a atrage oameni noi, profesioniști și integri, și de a transforma PSDE într-o forță politică modernă, puternică și respectată.

„Fie ca ziua de astăzi să fie momentul în care ne reînnoim angajamentul față de Republica Moldova. Să mergem înainte cu determinare, cu seriozitate și cu încredere în forțele noastre. Țara noastră se confruntă cu riscuri complexe, iar timpul nu mai are răbdare. Moldova are nevoie de experiență, de echilibru și de oameni care știu ce au de făcut din prima zi de mandat. Să mergem înainte cu determinare și încredere în capacitatea noastră de a construi împreună o Moldovă unificată. Vin cu o promisiune fermă: vom munci cinstit, cu urechea aplecată la nevoile oamenilor, pentru ca urmașii noștri să fie mândri de noi”, a declarat Vasile Bumacov.

Prezent la eveniment, vicepreședintele PSD din România, Vasile Dîncu, i-a urat lui Vasile Bumacov mult succes în activitate, exprimându-și convingerea că, sub conducerea dumnealui, PSDE își va atinge obiectivele propuse, iar parteneriatul dintre cele două formațiuni va fi fortificat.

„Orice partid se reconstruiește nu în birouri, ci între oameni. Sunt convins că PSDE își va realiza obiectivele politice și va reveni la guvernare. Societatea are nevoie de social-democrație, care pune în prim plan omul, grijile și nevoile lui. Promit să fiu ambasadorul vostru la Bruxelles și în cadrul familiei social-democrate europene și internaționale, promovând valorile și interesele pe care le împărtășim. Îi doresc președintelui Vasile Bumacov și întregii echipe multă perseverență, determinare și curaj în implementarea agendei politice și în promovarea consecventă a valorilor social-democrate”, a menționat Vasile Dîncu.

În cadrul forumului au fost, de asemenea, aleși doi prim-vicepreședinți ai PSDE, Ion Sula și Alexandru Cauia, Consiliul Politic Național, Comisia Națională de Cenzori și Colegiul de Etică și Arbitraj, se menționează într-un comunicat al partidului.

La finalul reuniunii, a fost adoptată Rezoluția Congresului, care exprimă poziția partidului față de cea mai discutată reformă în societate - reforma Administrației Publice Locale.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult