Social

Acceptarea plăților fără numerar pentru unii agenți economici devine obligatorie

Plățile fără numerar devin obligatorii din data de 1 iulie 2026 pentru mai mulți agenți economici, anunță Serviciul Fiscal de Stat.

Această obligație se aplică agenților economici care, în anul calendaristic precedent, au înregistrat în anumite subdiviziuni fizice venituri mai mari de 500.000 lei din vânzări cu ridicata, cu amănuntul și/sau din prestarea serviciilor, prin intermediul echipamentelor de casă și de control.

Astfel, în subdiviziunile respective, agenții economici trebuie să ofere posibilitatea achitării fără numerar prin intermediul prestatorilor de servicii de plată licențiați de Banca Națională a Moldovei.

Prevederile nu se aplică subdiviziunilor în care plățile au fost efectuate exclusiv fără numerar, cu excepția celor realizate de băncile comerciale, nici celor amplasate în sate și comune, cu excepția unităților aflate în componența municipiilor și orașelor, precum și asociațiilor de economii și împrumut și organizațiilor de creditare nebancară.

Serviciul Fiscal de Stat atenționează că nerespectarea obligației privind instalarea terminalelor de plată fără numerar se sancționează cu amendă de la 4.000 la 6.000 de lei pentru fiecare caz.

Controlul și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către Serviciul Fiscal de Stat.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult