Sport

Florentino Pérez rămâne la conducerea clubului Real Madrid

gsp.ro
Sursa: gsp.ro

Florentino Pérez rămâne președintele clubului spaniol de fotbal Real Madrid. Pérez a fost reales pentru un al optulea mandat la conducerea entității madrilene, post în care se va afla până în 2030. Real Madrid a anunțat printr-un comunicat că funcționarul a obținut 65 la sută din voturile exprimate, adică 21 de mii 741 de voturi. În schimb, contracandidatul său, Enrique Riquelme, a obținut 11 mii 814 voturi sau 35 la sută din sufragii.

„Sunt încă aici și sunt aici să apăr pe Real Madrid. Vom continua să muncim pentru a câștiga titluri și vom lupta până la sfârșit pentru a obține al 16-lea trofeu în Liga Campionilor. V-ați demonstrat angajamentul și loialitatea față de club. Real Madrid a câștigat. Am dat exemplul democrației și transparenței. Am arătat că suntem o mare familie, că iubim pe Real Madrid și că suntem pregătiți pentru viitor”, a declarat Florentino Pérez.

Aceste alegeri anticipate au fost convocate chiar de Florentino Pérez, după un al doilea sezon consecutiv fără vreun trofeu cucerit, chiar dacă fusese reales în funcție nu mai departe decât în luna ianuarie a anului trecut. Realul a încheiat al doilea sezon la rând fără trofee, iar Pérez a dorit să vadă dacă mai are sprijin.

Președintele madrilen, aflat în funcție din 2009, după un prim mandat între 2000 și 2006, a confirmat în discursul său că prima decizie majoră în noul mandat va fi revenirea antrenorului portughez José Mourinho pe banca tehnică. Lusitanul s-a mai aflat la timona „Los Blancos” între 2010 și 2013.

Pérez a mai promis că dacă va câștiga alegerile, va realiza cel mai scump transfer din istoria clubului spaniol. Omul de afaceri de 79 de ani a precizat că va face o ofertă pentru un jucător care va costa în jur de 150 de milioane de euro, însă nu este vorba despre norvegianul Erling Braut Haaland sau francezul Michael Olise.

Alexandru Rusu

Alexandru Rusu

Autor

Citește mai mult