„Scurgeri” de teste pe internet. MEC s-a autosesizat după examenul la Matematică

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a autosesizat în legătură cu noi „scurgeri” de teste pe internet, după publicarea în mediul online a unor imagini cu pretinse subiecte de la proba de Matematică, susținută luni, 8 iunie, de absolvenții de gimnaziu.
Potrivit instituției, există suspiciuni că un cadru didactic ar fi distribuit pe rețelele sociale subiectele și soluțiile examenului, fapt care contravine obligațiilor profesionale și normelor de integritate.
„Astfel de practici subminează corectitudinea procesului de evaluare, afectează încrederea publică în examenele naționale și contravin obligațiilor profesionale și deontologice ale cadrelor didactice”, precizează MEC.
Totodată, MEC critică și publicarea de către unele instituții media a unor materiale rezultate din reconstituirea subiectelor de către elevi.
„Accentuăm că asemenea practici sunt contraproductive în timpul sesiunii, pot debusola elevii și pot devia discuțiile într-o direcție greșită, diminuând concentrarea asupra pregătirii reale”, se arată în comunicatul emis de MEC.
Codul educației interzice publicarea subiectelor testelor de absolvire, precum și a soluțiilor acestora, înainte de începerea examenului, pe durata desfășurării lui sau până la publicarea oficială a subiectelor de către Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare.
„Încălcarea prevederilor prezentului alineat se pedepsește conform legislației în vigoare”, precizează ministerul
Ministerul Educației și Cercetării anunță că va întreprinde toate măsurile necesare pentru a proteja corectitudinea și credibilitatea examenelor naționale și va reveni cu informații suplimentare după finalizarea investigațiilor.
Absolvenții de gimnaziu mai au de susținut examenul la Limba de instruire, pe 11 iunie. Elevii din școlile cu predare în rusă vor susține suplimentar testul la Limba română, pe 15 iunie.
În acest an, 30 de elevi au obținut nota „10” din oficiu la cel puțin unul dintre examene, după ce au fost distinși cu premii la olimpiadele republicane.
CITIȚI ȘI: