Justiție

Droguri de peste 300.000 de lei, scoase din circuit: Mai mulți suspecți au fost reținuți

Droguri de sute de mii de lei au fost scoase din circuit prin destructurarea a două rețele de traficanți. Una dintre ele își desfășura activitatea la Drochia și era controlată de către un deținut. Cealaltă opera online.

În cadrul descinderilor la Drochia, poliția a reținut trei suspecți, cu vârste cuprinse între 36 și 48 de ani.

Oamenii legii au ridicat mai multe tipuri de droguri, precum și obiecte artizanale destinate prelucrării și consumului substanțelor narcotice.

Întreaga captură a fost transmisă spre expertizare.

În același timp, polițiștii din Ialoveni au documentat o schemă de trafic prin intermediul aplicației Telegram.

În urma acțiunilor de urmărire penală și a perchezițiilor efectuate, a fost reținut un bărbat originar din Fălești. Acesta avea asupra sa în timpul reținerii droguri de tip „sare”, precum și mai multe pachețele cu masă vegetală uscată.

În baza informațiilor obținute în cadrul investigației, oamenii legii au găsit mai multe ascunzișuri cu droguri în Chișinău și Ialoveni, de unde au fost ridicate mai multe substanțe narcotice pregătite pentru comercializare.

Cantitatea totală valorează peste 300.000 de lei.

Potrivit autorităților, traficanții folosesc tot mai des platforme online și aplicații de mesagerie pentru comercializarea drogurilor, care sunt distribuite prin ascunzișuri amplasate în diferite localități. Metoda este frecvent întâlnită în dosarele investigate de poliție în ultimii ani.

CITIȚI ȘI:

Gabriela Melnic

Gabriela Melnic

Autor

Citește mai mult