Politic

Vladimir Voronin cere o lege a lustrației în politică

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vladimir Voronin vrea o lege a lustrației, astfel ca politicienii, care s-ar fi compromis din 2009 până în prezent, să nu poată deține funcții publice. Parlamentarul mai afirmă că va cere ca unionismul să fie pedepsit penal, iar persoanele cheie ale țării să nu aibă dreptul să dețină două cetățenii.

IPN
Sursa: IPN

„Consider că persoanele care s-au pătat în activitatea lor în funcții publice de răspundere din toate cele 14 guverne din 2009, nu au dreptul moral să ocupe funcții publice astăzi în țara noastră. De asemenea, cred că partidele politice, care pledează pentru lichidarea Republicii Moldova, trebuie introdusă prin lege și că pedeapsa pentru unionism ar trebui să fie introdusă în codul penal”, a declarat Vladimir Voronin.

Totodată, proiectul de lege presupune și interdicții pentru persoanele cheie ale statului. Este vorba despre dubla cetățenie pentru președintele țării, al parlamentului, premierului, pentru deputați, miniștri, dar și pentru șefii de structură de aplicare a legii.

Citește mai mult