Republica Moldova a remizat în meciul amical cu Armenia, la Erevan

Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova a remizat cu selecționata Armeniei într-un meci amical disputat la Erevan. A fost 1-1 într-o partidă în care golurile au fost marcate pe final.
Armenia a dominat posesia balonului din start și a avut primele ocazii bune de gol. În minutul 16, Artur Miranian a primit o pasă în careu și a șutat, iar Dumitru Celeadnic a intervenit salvator. După alte 3 minute, Narek Grigorian a șutat periculos din afara careului, iar mingea a zburat pe lângă poartă. În minutul 22, Republica Moldova a irosit o șansă mare de gol. Ioan-Călin Revenco a profitat de o greșeală a unui adversar, a intrat în careu și a șutat, dar portarul naționalei Armeniei, Aleksandr Mișiev, a respins. În minutul 35, Eduard Sperțian a tras de la distanță, iar Celeadnic a prins mingea în doi timpi. La ultima fază a primei reprize, același Sperțian a șutat din lovitură liberă, iar Celeadnic a respins în corner.
În al doilea minut de joc al reprize secunde, Grigorian a primit o pasă la marginea careului și a șutat pe deasupra porții. „Tricolorii” au răspuns prin șutul lui Victor Stînă de la mare distanță... balonul a zburat peste poarta gazdelor. În minutul 54, Jirair Șaghoian a tras la poartă, iar goalkeeperul Emil Tîmbur a respins în corner. Peste 3 minute, gazdele au mai ratat o ocazie. Grant-Leon Ranos a pătruns în careu și a șutat, iar mingea a trecut pe lângă poartă.
În minutul 63, Mihail Gherasimencov a salvat echipa Republicii Moldova. Ranos a intrat în careu, l-a driblat pe portarul Emil Tîmbur și a șutat, iar Gherasimencov a scos balonul de pe linia porții.
A urmat o ratare uriașă a moldovenilor. În minutul 65, Petru Popescu, cu o lovitură de cap, a trimis mingea pe lângă poarta Armeniei dintr-o poziție foarte bună. Armenia a răspuns prin șutul lui Sperțian, la care Tîmbur a avut o reacție bună. În minutul 83, Ranos a tras tare de la marginea careului, iar Tîmbur a intervenit salvator încă o dată.
În minutul 89, Armenia a deschis scorul. A fost o acțiune prelungită de atac a gazdelor, Kamo Hovhannisian i-a pasat în careu lui Artur Serobian, iar acesta l-a învins pe portarul Emil Tîmbur.
„Tricolorii” au avut o replică pe măsură. Nicky Cleșcenco a reușit o incursiune pe banda stângă, i-a pasat lui Victor Bogaciuc, iar acesta a marcat pentru 1-1.
Pentru echipa națională a Republicii Moldova urmează meciuri oficiale. În toamnă, discipolii lui Lilian Popescu vor juca în Liga Națiunilor UEFA. Primul meci va fi cel cu Slovacia, în deplasare, pe 26 septembrie.