Liberalizarea pieței gazelor în R. Moldova: Peste 514.000 de MWh, tranzacționați la Bursa Română în doar două luni

Liberalizarea pieței gazelor naturale pentru marii consumatori din Republica Moldova înregistrează primele rezultate majore. În primele două luni de la lansarea reformei, pe segmentul OTC (Over-The-Counter, o piață pe care participanții negociază direct) gestionat de Bursa Română de Mărfuri, companiile moldovenești au tranzacționați peste 514.000 de MWh, echivalentul a aproximativ 48 milioane de metri cubi de gaze naturale.
La aceste tranzacții bursiere au participat 43 de companii. Contractele au fost încheiate pentru perioade cuprinse între o lună și un an.
Printre cumpărători se numără atât mari întreprinderi private, cât și companii de stat cu un volum ridicat de consum.

De la 1 aprilie 2026, consumatorii non-casnici mari nu mai cumpără gaze naturale în regim de serviciu public de la furnizorul desemnat, ci își aleg singuri furnizorul și negociază direct condițiile comerciale.
Liberalizarea pieței gazelor naturale aduce beneficii directe pentru consumatori și consolidează securitatea energetică a Republicii Moldova. Mai mult decât atât, reforma contribuie la stabilizarea și creșterea rezilienței sectorului gazelor naturale, prin diversificarea surselor de aprovizionare din mai multe direcții și țări.
Toți consumatorii non-casnici mari – companiile care consumă anual mai mult de 100 de mii de metri cubi de gaze naturale – sunt obligați să fie asigurați, începând cu 1 aprilie, cu gaze naturale de pe piața liberă. În cazul în care nu vor avea un contract valabil încheiat cu un astfel de furnizor, vor rămâne fără gaze naturale.
CITIȚI ȘI: