Bacul 2026: Reacția MEC și ANCE la petiția privind proba la Matematică

Gradul de rezolvare a itemilor care au stârnit nemulțumiri în rândul unor elevi după proba de Matematică a sesiunii de bacalaureat este comparabil și chiar mai înalt decât în sesiunile anterioare, iar baremul de evaluare a fost conceput astfel încât să avantajeze candidații, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE).
Instituțiile au venit cu precizări luni, 15 iunie, după o petiție semnată de sute de elevi, profesori și părinți, care solicită reevaluarea, susținând că unele exerciții ar fi depășit programa de studiu și nivelul așteptat.
În reacția oficială, MEC și ANCE afirmă că subiectele au fost elaborate „în conformitate cu curriculumul național la disciplina Matematică”.
„Înțelegem presiunea pe care o implică examenul de bacalaureat, tocmai de aceea tratăm cu maximă responsabilitate fiecare sesizare din partea elevilor și cadrelor didactice și ne asigurăm că probele de examen rămân corecte, echidistante și în corespundere cu materia studiată în anii de liceu”, precizează ministerul.
Autoritățile subliniază că punctajul este acordat etapizat, pentru pașii corecți ai rezolvării, nu doar pentru răspunsul final.
„Menționăm din start că baremul de evaluare pentru acești itemi a fost structurat în așa fel încât să avantajeze elevii. În acord cu practicile de evaluare aplicate în ultimii ani, baremul acordă punctaj pentru pașii corecți ai rezolvării, pentru alegerea metodei potrivite, pentru argumentarea matematică și pentru rezultatele intermediare obținute corect”, se arată în poziția MEC și ANCE.
Pentru a analiza gradul de realizare a itemilor, au fost procesate 15% din totalul de teste scrise la proba de bacalaureat la Matematică: 1058 de lucrări din 7099. Eșantionul, care este unul reprezentativ, a inclus teste din centrele de bacalaureat din toate regiunile țării, atât candidați din licee teoretice, cât și din colegii/centre de excelență.
„Datele demonstrează că gradul de realizare a itemului 5 în sesiunea 2026 este mai înalt decât în sesiunile 2022, 2023, 2025 și la același nivel ca și în sesiunea 2024”, afirmă MEC și ANCE.

Itemul 10 aparține domeniului „Analiză matematică și presupune aplicarea integralei definite la determinarea ariei unei figuri plane”, iar un astfel de exercițiu a fost prezent atât în testul de exersare pentru sesiunea 2026, cât și în manualul de clasa a XII-a.
Totodată gradul de realizare a acestui item în sesiunea 2026, în baza datelor a 15% din testele scrise, este cel mai înalt comparativ cu sesiunile 2022-2025.

În același timp, ministrul MEC, Dan Perciun, susține că percepția de dificultate după examen nu reflectă întotdeauna performanța reală, iar datele statistice arată contrariul.
„E firesc ca, după un examen să rămâi cu senzația că nu ai fost atât de bun pe cât te-ai așteptat. Datele însă ne demonstrează contrariul. V-ați descurcat bine, inclusiv la acești itemi”, menționează ministrul.
Dan Perciun a explicat și faptul că evaluarea include punctaj etapizat, ceea ce permite acordarea de puncte chiar și în cazul rezolvărilor parțiale.
„Complexitatea unui item nu este determinată doar de formularea acestuia, ci și de baremul de evaluare. Iar baremul în ultimii ani este construit în așa fel încât să avantajeze elevul. Dăm puncte nu doar pentru soluția corectă, dar și pentru tot drumul parcurs pentru a ajunge acolo”, a declarat Dan Perciun.
Oficialul dă asigurări că majoritatea candidaților vor acumula puncte la itemii contestați și îi îndeamnă să aștepte rezultatele finale.
„Vă veți convinge când nota pe care o veți obține va reflecta efortul pe care l-ați depus în ultimii ani pentru a vă pregăti de acest examen. Mult succes, dragi absolvenți!”, a transmis Dan Perciun.
În petiția online, semnatarii au cerut inclusiv ajustarea pragului de promovare, care solicită în prezent aproximativ 25 de puncte pentru nota 5.
CITIȚI ȘI: