Riscul de inundații, redus: Lucrări de amenajare a albiei râului Sîrma: „Era greu, ploile inundau”

Localitatea Sîrma, parte a orașului Leova, este traversată de râulețul cu aceeași denumire care, în ultimii ani, a devenit tot mai greu de gestionat. Pentru a îmbunătăți siguranța comunității, în localitate au început lucrările de amenajare a albiei râului Sîrma.
În perioadele cu ploi abundente, apa ieșea din albie și ajungea până aproape de gospodăriile oamenilor, inundând anumite porțiuni. În același timp, acumulările de nămol și vegetație au redus treptat capacitatea râului de a evacua apa în mod natural.
Lucrările includ curățarea și adâncirea albiei, evacuarea depunerilor de nămol și vegetație, precum și construcția a două podețe pietonale.
„Era foarte greu cu râul care a fost înainte, ploile inundau, ajungea apa chiar și la pragul casei, eram nevoiți să luăm din casă toate actele și să ieșim”.


„Era râul în față. Era așa adânc și râul era mult mai îngust. Când veneau ploile abundente, apa se revărsa rapid spre gospodării. Doi ani în urmă am avut inundații. Eu, când am văzut că au început lucrările, am zis că e bine. E bine că fac așa, deja s-a lărgit, s-a înălțat”.
„Am 70 de ani. Niciodată nu a fost curățit. Cum îl curățeau, apa și ducea toate gunoaiele înspre Prut, asta era curățirea”.
Intervenția are loc într-un context mai amplu de consolidare a capacității administrative și de furnizare a serviciilor publice locale.
Sîrma face parte din orașul Leova în urma procesului de amalgamare voluntară, Leova fiind una dintre primele comunități amalgamate voluntar din Republica Moldova, alături de satele Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși.
„Sperăm și ne dorim ca acest proiect să fie de lungă durată, să nu ne mai inunde, să avem un râuleț, care să ne reprezinte ca localitate, să fie bine amenajat și să fie ca o zonă de atragere a turiștilor, a persoanelor care ne vizitează localitatea și să ne mândrim cu acest râuleț al localității noastre, cu denumirea satului”, a menționat viceprimara orașului Leova, Lilia Cazacu.
Lucrările au loc cu sprijinul proiectului „Comunități reziliente prin abilitarea femeilor”, implementat de Programul Națiunilor Unite, cu sprijinul financiar al Suediei și Norvegiei.

CITIȚI ȘI: