Sport

Cupa Mondială de fotbal: Germania s-a calificat în șaisprezecimile de finală, iar Țările de Jos și Japonia au obținut primele victorii la turneul final

Germania s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026! Nemții și-au asigurat participarea în play-off, grație unei victorii dramatice obținute în fața reprezentativei Coastei de Fildeș.

În partida jucată la Toronto, „panzerele” s-au văzut conduse din minutul 30. A înscris căpitanul ivorienilor Franck Kessie. Germania a forțat egalarea și a reușit să marcheze abia în minutul 68. Deniz Undav a înscris la câteva minute după ce a intrat în teren. Atacantul a dat lovitura în prelungiri, când a marcat golul victoriei după o pasă formidabilă a lui Felix Nmecha.

În celălalt meci al grupei E, debutanta Curacao a furnizat surpriza, obținând primul punct la Cupa Mondială, grație remizei cu reprezentativa Ecuadorului. Partida jucată la Kansas City s-a terminat fără goluri.

Selecționata Țărilor de Jos a făcut instrucție cu cea a Suediei într-un meci din grupa F jucat la Houston. „Portocala mecanică" a obținut victoria cu scorul de 5:1. Brian Brobbey a înscris de două ori în ceva mai mult de un sfert de oră. După pauză a venit rândul lui Cody Gakpo, care a marcat de două ori în doar 7 minute. Anthon Elanga a redus din handicap în minutul 59, însă olandezii au revenit și au stabilit scorul final în minutul 89 prin Crysencio Summerville.

Echipa națională a Japoniei a obținut prima victorie la această ediție a turneului final. Niponii au învins Tunisia cu scorul de 4:0 în a o mia partidă din istoria Cupelor Mondiale de fotbal. Meciul s-a jucat în orașul mexaican Monterrey și a fost arbitrat de Iștvan Kovaci din România. „Samuraii albaștri” au deschis scorul în minutul 4 prin Daichi Kamada, care a înscris cel mai rapid gol al Japoniei la Cupa Mondială.

Niponii și-au dublat avantajul până la pauză prin Ayase Ueda. În repriza secundă, Junya Ito a majorat scorul la 3:0 când a rămas singur cu portarul după o combinație cu Ueda. Golul 4 a fost marcat de același Ueda, care a recidivat în minutul 83.

Tunisia, la rândul său, a suferit a doua înfrângere la Cupa Mondială și a fost eliminată din competiție.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult