„Riscăm să ne trezim fără polițiști și pompieri”: Un partid cere retragerea proiectului privind pensiile funcționarilor cu statut special

Fracțiunea parlamentară a Partidului „Democrația Acasă” solicită Guvernului să retragă sau să revizuiască proiectul de lege privind modificarea condițiilor de pensionare pentru militari și funcționarii publici cu statut special. Reprezentanții formațiunii susțin că inițiativa a provocat îngrijorări în rândul angajaților din structurile de forță și avertizează că, dacă autoritățile nu vor ține cont de obiecțiile exprimate, vor organiza proteste.
În cadrul unei conferințe de presă susținute pe 23 iunie, liderul Partidului „Democrația Acasă”, deputatul Vasile Costiuc, a declarat că formațiunea a fost contactată în ultimele zile de mai mulți angajați ai Poliției de Frontieră, care și-au exprimat nemulțumirea față de modificările propuse.
Costiuc a relatat cazul unui polițist de frontieră care, după o perioadă de muncă peste hotare, s-a întors în sistem cu intenția de a-și continua cariera până la pensionare în condițiile prevăzute de legislația actuală.
„Mi-am făcut bani de apartament și am revenit în sistem. Astăzi, după modificările pe care auzim că vor să le facă cei de la guvernare, eu vă spun că, într-o săptămână, depun cerere de demisie”, a citat Costiuc din mesajul angajatului.
Liderul formațiunii susține că adoptarea proiectului ar putea genera un val de demisii din structurile de forță, într-un context în care instituțiile respective se confruntă deja cu deficit de personal.
„Această lege, dacă va fi votată, va paraliza sistemul de drept. Noi riscăm să ne trezim peste noapte fără polițiști, fără pompieri, fără polițiști de frontieră și fără cei care păzesc deținuții din penitenciare”, a afirmat deputatul.
Deputata Ana Țurcan-Oboroc a atenționat că, din aproximativ 3.500 de posturi existente în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în prezent sunt ocupate numai 2.500.
„Au lipsă de angajați, iar o parte dintre ei s-au gândit imediat că, dacă legea va fi adoptată, vor depune cereri de demisie și vor pleca din sistem”, a declarat deputata.
Țurcan-Oboroc a subliniat că activitatea angajaților din penitenciare este dificilă. În închisorile din Republica Moldova se află peste 6.600 de deținuți, mulți dintre ei fiind condamnați pentru infracțiuni grave și deosebit de grave.
„Este dificil și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere psihologic să stai toată ziua după gratii, înconjurat de persoane cu nu cele mai bune intenții”, a subliniat aceasta.
Deputatul Sergiu Stefanco și-a exprimat, la rândul său, obiecțiile față de inițiativa Guvernului, invocând experiența sa în sistemul militar.
„Cunosc foarte bine ce înseamnă să pleci la serviciu și să nu știi când te întorci, ce înseamnă să fii chemat la datorie în orice moment. Din păcate, cei care sunt la guvernare au impresia că militarii și polițiștii din structurile de forță sunt mercenari ieftini”, a declarat Stefanco.
Acesta a afirmat că salariile actuale, de aproximativ 8.000–10.000 lei, nu reprezintă un stimulent suficient pentru angajații care își asumă zilnic riscuri și a recomandat autorilor proiectului să petreacă o perioadă în unități militare, penitenciare sau alături de polițiști pentru a înțelege condițiile de muncă din aceste domenii.

Potrivit proiectului prezentat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, vârsta de pensionare pentru aceste categorii de angajați va fi majorată gradual de la 45 la 50 de ani, începând cu 1 ianuarie 2027 și până în 2036. În anumite structuri cu risc sporit va rămâne posibilă pensionarea la 45 de ani.
De asemenea, vechimea minimă necesară pentru pensionare va crește la 20 de ani, însă pentru unele categorii speciale va rămâne pragul de 15 ani.
Reforma prevede și posibilitatea ca angajații să rămână în sistem după pensionare, fără obligativitatea eliberării din funcție, precum și introducerea mecanismului de recalculare periodică a pensiei pentru cei care continuă activitatea după pensionare, începând cu 60 de luni lucrate și ulterior la fiecare 24 de luni.
Modificări sunt propuse și la modul de calcul al pensiei, care va lua în considerare veniturile pe ultimele 60 de luni de activitate, în loc de 12 luni, pentru a evita creșteri artificiale ale salariului înainte de pensionare. Totodată, sistemul indemnizațiilor unice la ieșirea din serviciu va fi uniformizat: trei salarii pentru o vechime de cinci ani și șase salarii pentru zece ani de activitate.
Reforma vizează aproximativ 23.000 de beneficiari din șase instituții: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Serviciul de Informații și Securitate, Serviciul de Protecție și Pază de Stat, Centrul Național Anticorupție și Administrația Națională a Penitenciarelor.
CITIȚI ȘI:
Vârsta de pensionare a militarilor se va mări până la 50 de ani
Modificări în concediul salariaților: 22 de zile lucrătoare, în loc 28 de zile calendaristice
Eroi care și-au sacrificat viața pentru Patrie: R. Moldova îi comemorează pe luptătorii din 1992
Consultări publice privind reforma sistemului de salarizare din R. Moldova în sectorul bugetar