Aderare UE

Sprijin pentru aderarea la UE | Igor Grosu, la Praga: „Avem prieteni buni, care cred în noi”

Republica Moldova și Cehia și-au reconfirmat intenția de a aprofunda cooperarea bilaterală și schimbul de experiență în procesul de integrare europeană. Angajamentul a fost reafirmat în cadrul întrevederilor pe care președintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a avut la Praga cu oficiali cehi.

În cadrul vizitei oficiale efectuate în Republica Cehă, Igor Grosu s-a întâlnit cu președintele Senatului, Miloš Vystrčil, și cu președintele Camerei Deputaților, Tomio Okamura. Discuțiile au vizat susținerea parcursului european al Republicii Moldova, consolidarea relațiilor bilaterale și preluarea experienței cehe în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Șeful Legislativului a evidențiat rezultatele obținute de Cehia după aderarea la UE și a subliniat că Republica Moldova își propune să urmeze un traseu similar de dezvoltare.

„În cei peste 20 de ani de când este membră a Uniunii Europene, Cehia s-a dezvoltat mult. A contribuit cu peste 33 de miliarde de euro la bugetul UE și a primit aproape 76 de miliarde de euro. Acești bani au fost investiți în dezvoltare, localități, infrastructură și economie. Spre un astfel de parcurs tindem și noi. Plec de la aceste întrevederi cu convingerea că Republica Moldova a ales drumul corect, că ne-am aliniat cu țări-model și că aceste parteneriate ne vor ajuta să devenim și noi o țară europeană”, a declarat Igor Grosu.

Totodată, președintele Parlamentului a apreciat sprijinul constant oferit de autoritățile cehe Republicii Moldova și a reafirmat angajamentul țării de a continua reformele necesare pentru avansarea procesului de integrare europeană.

„Acesta este și sensul drumului nostru european: să aducem dezvoltarea acasă, în satele și orașele Republicii Moldova. Avem mult de muncit, însă avem și prieteni buni, care cred în noi. Iar Cehia este unul dintre ei”, a subliniat Igor Grosu.

Vizita oficială a avut loc în perioada 22–23 iunie, la invitația președintelui Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, și a avut drept scop consolidarea relațiilor moldo-cehe, inclusiv la nivel parlamentar, în contextul obiectivului strategic al Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult