Externe

Negocieri sub presiune: Partidele din România au 48 de ore pentru depășirea blocajului

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Partidele din fosta coaliție de guvernare din România încearcă luni, 29 iunie, să reia negocierile pentru formarea noului guvern. Discuțiile se anunță extrem de tensionate, pe fondul intensificării schimbului de acuzații dintre blocul de dreapta și Partidul Social Democrat (PSD).

Până la vacanța parlamentară mai sunt doar două zile, interval în care formațiunile politice ar trebui să ajungă la un acord. Social-democrații acuză Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Salvați România (USR) și Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) că încearcă să se agațe de putere. La rândul lor, reprezentanții blocului de dreapta susțin că PSD împiedică deblocarea negocierilor, după ce a respins varianta unei guvernări prin rotație, bazată pe un program comun de guvernare.

Președintele Nicușor Dan a cerut partidelor să revină la masa negocierilor și să formeze o majoritate parlamentară pentru formula de guvern pe care o consideră viabilă. În prezent, sunt luate în calcul două propuneri pentru funcția de prim-ministru. PNL, USR și UDMR îl susțin pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, în timp ce PSD îl propune pe Sorin Grindeanu.

Analiștii, citați de presa din România, avansează mai multe scenarii posibile. Potrivit unuia dintre acestea, partidele nu vor ajunge la un compromis într-un termen scurt, iar Guvernul Bolojan va continua să funcționeze în regim de interimat.

Un alt scenariu presupune un acord între PSD, PNL, UDMR și USR pentru o nouă rotație guvernamentală, în care PSD să dețină primul mandat la conducerea Executivului. În acest caz, Sorin Grindeanu ar deveni următorul premier.

O altă variantă analizată este formarea unui Guvern Grindeanu cu sprijinul UDMR. De asemenea, nu este exclusă posibilitatea ca PSD să încerce să atragă parlamentari din PNL sau AUR pentru a-și asigura majoritatea.

Instalarea unui Guvern condus de Siegfried Mureșan, cu voturile PSD, este considerată un scenariu mai puțin probabil, însă nu imposibil. Pentru ca acesta să se materializeze, social-democrații ar trebui să accepte rotația guvernamentală și să preia conducerea Executivului în cea de-a doua etapă, în anii electorali 2027–2028.

România nu are un guvern cu puteri depline după demiterea Cabinetului condus de Ilie Bolojan, în urma moțiunii de cenzură inițiate de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor, pe 5 mai.

De la declanșarea crizei politice, Nicușor Dan a făcut două propuneri pentru funcția de premier. Eugen Tomac și-a retras mandatul înainte ca acesta să ajungă la vot în Parlament, iar Adrian Veștea nu a obținut numărul necesar de voturi. Dacă și următoarea propunere va fi respinsă de Legislativ, președintele poate dizolva Parlamentul și convoca alegeri anticipate.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult