În memoria victimelor foametei organizate din 1946-1947. Larisa Turea: Este o temă care trebuie să revină la ordinea zilei
În cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie este marcată Ziua de comemorare a victimelor foametei organizate din anii 1946-1947. Perpetuarea memoriei celor care au trecut prin calvarul foametei, care au suferit, au murit în chinuri din cauza regimului totalitar a fost instituită la 7 aprilie 2022 de către Parlamentul Republicii Moldova.
La începutul lunii martie, Ștefan Driga din satul Cocieri, raionul Dubăsari, a adus la Muzeul Național de Istorie desaga cu care mama lui aducea merinde din Ucraina.
„Se scula la patru dimineața, pleca acolo, încărca desaga cu ce avea și venea acasă. Părinții au trecut prin mari greutăți, nu știu de ce le-a fost așa soarta. Bunelul a fost împușcat la Tiraspol în 1937. Tata cu mama au avut o viață grea. De ce așa soartă? De ce puterea asta sovietică care a venit și-a bătut joc de oameni?”, se întreabă Ștefan Driga.
Această desagă este un exponat valoros care va completa noul compartiment despre foamete, al expoziției „Moldova Sovietică între mituri și Gulag”.
„Exponatul este și o completare la Ziua comemorării victimelor foametei, dată instituită în a treia sâmbătă a lunii aprilie la nivel oficial. Decenii la rând însăși noțiunea de foamete a fost interzisă. Era o dovadă a caracterului criminal al unui stat autoritar, ceea ce a însemnat regimul totalitar sovietic în acest spațiu”, menționează doctor în istorie Ludmila Cojocaru.
„Am auzit în viața mea atâtea istorii despre ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă. În perioada sovietică nu se vorbea nimic, nu se scria, nu se permitea nimic și acuma, sigur, e un gol, pe care, iată, se găsesc oameni curajoși, perseverenți care încearcă să-l umple”, constată jurnalistul Nicolae Negru.
Înfometarea forțată și consecințele dezastruoase ale acestei tragedii sunt cercetate de istorici, iar oamenii de cultură au realizat spectacole, filme și expoziții tematice. Perseverentă în acest demers, scriitoarea Larisa Turea a studiat în arhive, a dialogat cu supraviețuitorii foametei și a publicat a patra ediție a „Cărții Foametei”.
„Este o temă care trebuie să revină la ordinea zilei ca să ne amintim cum a fost acea iarnă cumplită 46-47 când era ger și oamenii au fost condamnați să moară de foame pentru că era foarte frig. Cum spunea cineva, de ce nu au mâncat rădăcini? Pentru că era totul înghețat și casele părăsite cu tot cu cadavre, era un tablou apocaliptic”, spune scriitoarea Larisa Turea.
„Problema foametei este un element al identității naționale, din păcate. Noi încă suntem în așteptarea unor politici de stat bine puse la punct în ceea ce privește memoria noastră națională și cele mai tragice file din istorie, din această istorie”, subliniază analist politic Anatol Țăranu.
„Spre regret, legislația din Republica Moldova nu prevede un statut de victimă pentru cei care au trecut pin foamete pentru a fi recunoscută foametea în calitate de crimă împotriva umanității”, menționează doctor în istorie Ludmila Cojocaru.
Potrivit istoricilor, numărul celor care au murit de foame în perioada decembrie 1946 - august 1947 în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească variază între 250 de mii și 300 de mii de oameni.
