Social

Vârsta de pensionare pentru femei continuă să crească. Experții invocă riscuri de discriminare

Femeile vor munci mai mult până la pensionare. Vârsta de pensionare a crescut de la 61 de ani și șase luni la 62 de ani. În cazul bărbaților, nu au fost operate modificări. Miercuri, 1 iulie, a intrat în vigoare o nouă etapă a procesului de egalizare a vârstei de pensionare. Experții spun că această măsură este necesară pentru a reduce presiunea asupra sistemului public de pensii, dar atrag atenția că beneficiarele care au crescut doi sau trei copii ar putea fi discriminate.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol
imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Vârsta standard de pensionare pentru femei este majorată anual cu șase luni, urmând să ajungă la 63 de ani în anul 2028, când va fi egală cu cea a bărbaților. În cazul femeilor care au născut și au educat până la vârsta de opt ani cinci sau mai mulți copii, vârsta standard de pensionare se reduce cu trei ani. Astfel, începând cu 1 iulie, acestea pensionează la vârsta de 59 de ani.

„Sunt de părerea că nu ar trebui majorată, asta e maximul care ar fi, la 62, deoarece vârsta își lasă amprenta”.

„Știți, când inițial era 57 din câte cunosc, era mai bine și plus, femeile care nășteau doi, trei copii, se scădea din vârsta aceasta”.

„Având în vedere că speranța de viață e în creștere, probabil că, calculul e făcut reieșind din acest format. Și, știm cu toții că sunt multe femei la această vârstă, sau mai înaintată care sunt în câmpul muncii”.

„Eu deja sunt obosită, dar cât o să mai am puteri, o să lucrez, dar e mult. Femeile trebuie să iasă mai devreme la pensie, reieșind că femeia naște și trece prin mai multe perioade, nu este corect”.

„Ar fi de dorit mai devreme să iasă la pensie. De exemplu, mama mea e din 1965, trebuia să iasă la 61, nu să mai prelungească, prea târziu la această vârstă”.

Experții spun că reforma este necesară pentru reducerea presiunii asupra sistemului de pensii. Există însă o posibilă problemă de echitate: femeile cu mai mulți copii pot fi dezavantajate.

„Sunt puțin nedreptățite femeile care au doi, trei și mai mulți copii. Pentru că, de fapt, în acest context, nu sunt restituite decât în stat eforturile pe care le-a făcut fiecare femeie în contextul în care a dus dividendul demografic. Adică a dus copiii și nașteri vii. În contextul în care femeile recepționează indemnizațiile pentru copii, deseori, indemnizațiile nu acoperă nici minimul de existență a copilului și nici a femeii. Aici, probabil, trebuie să revenim cu alte detalii în contextul în care va avansa reforma”, menționează demograful Valeriu Sainsus.

Pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă în Republica Moldova, este necesar un stagiu minim de cotizare de 15 ani. În acest caz însă, pensia va fi calculată proporțional și va avea un cuantum redus. Pentru acordarea unei pensii integrale este necesar un stagiu complet de cotizare de 34 de ani. După indexarea din 1 aprilie, pensia medie pentru limită de vârstă în Republica Moldova este de 4.450 de lei. Pensia minimă este de 3.264 de lei, iar pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, aceasta ajunge la 3.525 de lei.

CITIȚI ȘI:

Marina Negară

Marina Negară

Autor

Citește mai mult