Externe

Ebola se răspândește mai rapid în Africa decât toate epidemiile anterioare, spun medicii

Actuala epidemie cauzată de virusul Ebola, declarată oficial pe 15 mai în Republica Democratică Congo, se răspândește mai rapid decât toate epidemiile anterioare, a declarat directorul Departamentului pentru situații de urgență din Africa, medicul Wessam Mankoula.

„Din păcate, virusul continuă să depășească reacția noastră sanitară. El se răspândește mai repede decât sunt desfășurate mijloacele pentru controlarea situației epidemiologice. Continuăm să luptăm cu epidemia de Ebola care cunoaște cea mai rapidă răspândire înregistrată vreodată, nu doar dintre epidemiile cauzate de tulpina virală Bundibugyo, ci dintre toate epidemiile cauzate de toate diferitele tulpini care provoacă boala Ebola”, a declarat el într-o conferință de presă online.

În total, 600 decese din 1.759 de cazuri confirmate au fost înregistrate în Republica Democratică Congo de la începutul epidemiei actuale, a anunțat pe 9 iulie Organizația Mondială a Sănătății (OMS) într-un raport ce datează din 7 iulie, adăugând că bilanțul a rămas stabil în Uganda vecină - doi morți la 20 de cazuri confirmate.

Republica Democratică Congo s-a confruntat cu 17 epidemii de Ebola, însă deocamdată nu există nici vaccinuri, nici tratamente specifice omologate pentru tulpina virală Bundibugyo, scrie AFP.

OMS a emis o alertă încă din data de 19 mai cu privire la „amploarea și rapiditatea” cu care se răspândește această epidemie în estul Republicii Democratice Congo.

ONG-ul Medecins Sans Frontieres și-a exprimat la rândul său îngrijorarea, la jumătatea lunii iunie, față de „lacunele periculoase” ce există în răspunsul la o epidemie care se răspândește mai repede decât reacția sanitară.

Cea mai violentă epidemie de Ebola din istorie, care a afectat Africa de Vest între sfârșitul anului 2013 și 2016, a făcut peste 11.300 de morți din aproximativ 29.000 de cazuri înregistrate - peste 99% dintre acestea în Guineea, Liberia și Sierra Leone.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult