Economic

Taxele pe lacurile de stat aduc venituri de patru ori mai mari: Peste 5 milioane de lei după actualizarea primelor 23 de contracte

Ministerul Mediului solicită autorităților publice locale să revizuiască contractele de arendă pentru lacuri și să ajusteze taxele în conformitate cu noul regulament, care permite calcularea acestora în funcție de suprafața, adâncimea și alte caracteristici specifice ale fiecărui bazin acvatic.

„Aproape în fiecare sat există câte un arendaș care se comportă ca și cum lacul ar fi proprietatea sa, plătind o arendă mizeră, stabilită adesea cu 15–20 de ani în urmă”, a declarat vineri, 10 iulie, ministrul interimar al Mediului, Gheorghe Hajder.

Într-un mesaj video, oficialul a precizat că, la preluarea mandatului, a constatat că toate lacurile aflate în proprietatea statului erau date în arendă pe perioade îndelungate, în baza unor tarife stabilite încă în anii 2007–2008. Potrivit acestuia, multe dintre aceste lacuri nu erau întreținute corespunzător sau nu erau întreținute deloc.

„Am actualizat valoarea contractelor de arendă, iar taxa se calculează acum în funcție de suprafața lacului, dimensiunea barajului și alte caracteristici ale acestuia. Mai mult decât atât, am revizuit și condițiile contractuale, astfel încât lacurile să fie întreținute corespunzător. Care este rezultatul? Doar pentru primele 23 de lacuri, adică jumătate dintre cele aflate în proprietatea statului, veniturile din arendă au crescut de la 1.4 milioane la peste 5 milioane de lei, adică de patru ori”, a declarat ministrul.

Gheorghe Hajder a precizat că noul regulament oferă autorităților instrumentele necesare pentru actualizarea taxelor de arendă. Totodată, arendașii sunt obligați să întrețină lacurile și să investească în acestea, iar în cazul în care nu își respectă obligațiile contractuale, riscă rezilierea contractelor.

„În scurt timp vom actualiza și contractele pentru celelalte lacuri aflate în proprietatea statului. Veniturile suplimentare vor fi investite în sporirea siguranței barajelor și în decolmatarea altor lacuri din țară”, a adăugat ministrul.

Regulamentul privind valorificarea terenurilor fondului apelor și a construcțiilor hidrotehnice a fost aprobat printr-o hotărâre a Guvernului în 2024. În 2026, Executivul a modificat documentul, introducând o nouă metodă de calcul a plății de arendă pentru lacurile aflate în proprietatea statului.

Potrivit Ministerului Mediului, scopul modificărilor este majorarea veniturilor obținute din administrarea patrimoniului public și responsabilizarea arendașilor, astfel încât aceștia să contribuie la întreținerea lacurilor și la prevenirea degradării infrastructurii hidrotehnice.

CITIȚI ȘI:

Elena Munteanu

Elena Munteanu

Autor

Citește mai mult