Social

DOC | Cinci candidați și-au depus dosarele pentru funcția de director general al Companiei „Teleradio-Moldova”

Cinci candidați s-au înscris în concursul pentru funcția de director general al Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova” (TRM). Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor a expirat vineri, 10 iulie, la ora 17:00.

Potrivit Consiliului de Supraveghere al Companiei „Teleradio-Moldova”, în competiție s-au înscris următorii candidați:

Următoarea etapă a concursului - examinarea eligibilității candidaților în baza dosarelor depuse - va avea loc marți, 14 iulie, începând cu ora 13:00, la sediul Companiei „Teleradio-Moldova”.


Amintim că directorul general al TRM, Vlad Țurcanu, și-a anunțat demisia pe 18 mai curent, în cadrul unei conferințe de presă ținute la două zile după finala concursului Eurovision, care a generat critici legate de modul în care a votat juriul național la această competiție muzicală. Acesta a menționat că membrii juriului, care au acordat trei puncte reprezentantului României la Eurovision și zero puncte pentru cel al Ucrainei, nu au ținut cont de sensibilitățile care există între Republica Moldova și vecinii noștri.

„Vă anunț despre decizia mea de a demisiona din funcția de director general al companiei 'Teleradio-Moldova'. (...) Chiar dacă ne-am disociat de deciziile juriului de la finala Eurovision, votul exprimat este responsabilitatea noastră și, în primul rând, a mea, în calitate de conducător al instituției. Am evitat să dau indicații juriului, membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat este un lucru ieșit din comun. Din punctul nostru de vedere, juriul nu a ținut cont de sensibilitățile care există între Republica Moldova și vecinii noștri, România și Ucraina”, și-a explicat decizia Vlad Țurcanu.

El urmează să își exercite mandatul până la desemnarea unui nou director general, dar nu mai mult de șase luni de la data survenirii vacanței funcției. Și directorii generali adjuncți își exercită mandatele până la numirea noului director general.

Directorul general este desemnat pentru un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult