Saakașvili: Rusia va părăsi Ucraina după prăbușirea lui Putin

Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili, aflat în detenție la Tbilisi, afirmă că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei se va încheia cu retragerea trupelor ruse de pe întreg teritoriul ucrainean după prăbușirea regimului lui Vladimir Putin.
Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației germane DW.
Saakașvili, care deține și cetățenia ucraineană și a ocupat anterior funcția de guvernator al regiunii Odesa, susține că este tratat ca un „prizonier de război” în contextul conflictului ruso-ucrainean și afirmă că dosarele penale deschise împotriva sa au o legătură directă cu Kremlinul.
„De aproape cinci ani mă aflu într-o celulă de izolare”
Fostul lider georgian a descris condițiile în care este deținut drept „extrem de dure”, afirmând că se află de aproape cinci ani în izolare.
„De aproape cinci ani mă aflu într-o celulă de izolare, fără niciun fel de lumină directă a soarelui timp de 23 de ore din 24. Sunt scos la plimbare la aer liber într-un spațiu puțin mai mare decât celula mea, cu o plasă deasupra”, a declarat Saakașvili.
Potrivit acestuia, accesul la lumea exterioară este aproape complet restricționat, cu excepția întâlnirilor cu avocații.
„Această izolare este cu adevărat umilitoare”, a spus fostul președinte georgian, precizând că își vede mama o singură dată pe lună, timp de o oră, printr-un geam, și că nu îi este permis să telefoneze decât fiicei sale de șase ani.
„Sunt primul pe lista liderilor politici judecați pentru „sabotaj”. Este o terminologie foarte stalinistă, din anii ’30”, a declarat acesta.
El a mai afirmat că riscă o pedeapsă de peste 15 ani de închisoare în regim de izolare pentru acuzațiile care îi sunt aduse.
„Lista politicienilor georgieni care trebuie trimiși la închisoare a fost transmisă direct de la Moscova”
Referindu-se la dosarele penale deschise împotriva sa și a altor politicieni georgieni, Saakașvili a acuzat actuala conducere de la Tbilisi că acționează sub influența Rusiei.
„Aș afirma chiar că lista politicienilor georgieni care trebuie trimiși la închisoare a fost transmisă direct de la Moscova. În cazul meu, acest lucru a fost o cerere publică din partea conducerii supreme a Rusiei”, a declarat el.
Potrivit lui Saakașvili, procesele împotriva altor politicieni sunt legate de poziții proeuropene sau critice față de Kremlin. El a criticat dur partidul de guvernare „Visul Georgian” și pe liderul informal al acestuia, Bidzina Ivanishvili, susținând că autoritățile georgiene ar urma o politică favorabilă Moscovei. Totodată, el a comparat situația din Georgia cu regimul din Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Saakașvili a mai spus că situația sa este direct legată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
„Cazul meu este, fără nicio îndoială, legat direct de Putin”, a declarat el, amintind că primele dosare penale împotriva sa au fost deschise după numirea sa în funcția de guvernator al regiunii Odesa.
„Așadar, da, într-un anumit sens sunt prizonier de război”, a afirmat fostul președinte georgian.
El a spus că președintele ucrainean Volodimir Zelenski și autoritățile de la Kiev fac eforturi pentru eliberarea sa. În același timp, el a acuzat autoritățile georgiene că îi restrâng drepturile inclusiv prin refuzul accesului consulului ucrainean.
Ucraina va adera la UE, dar agricultura ar putea deveni principalul obstacol
În ceea ce privește perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, Saakașvili a spus că este convins că acest lucru se va întâmpla, însă procesul va fi dificil. Fostul președinte georgian a respins ideea că principala problemă a Ucrainei ar fi corupția, afirmând că alte state au intrat în Uniunea Europeană în condiții mai dificile din punct de vedere al corupției.
„România și Bulgaria erau mult mai corupte atunci când au aderat la UE, iar, de exemplu, Muntenegru este mult mai corupt decât Ucraina, dar în același timp este foarte aproape de aderare”, a spus el.
Potrivit lui Saakașvili, adevărata problemă ar putea fi competitivitatea agriculturii ucrainene.
„Problema Ucrainei nu va fi acolo unde eșuează, ci acolo unde are succes. Este vorba în primul rând despre agricultură”, a declarat el, explicând că producția agricolă ucraineană ar putea deveni un concurent puternic pentru agricultorii europeni.
„Rusia va părăsi întreg teritoriul Ucrainei după prăbușirea lui Putin”
Referindu-se la evoluția războiului din Ucraina, Saakașvili a spus că regimul lui Vladimir Putin pare stabil doar până la apariția unui punct critic.
„Regimurile dictatoriale se simt de obicei foarte sigure pe ele până în momentul în care apare punctul critic, iar atunci se prăbușesc aproape instantaneu”, a declarat el.
Potrivit fostului lider georgian, eșecul Rusiei de a cuceri Kievul a schimbat cursul războiului.
„Putin și-a pus întreaga reputație și propriul viitor în joc pentru succesul distrugerii Ucrainei. Dar din momentul în care armata rusă nu a reușit să cucerească Kievul, Putin a intrat într-o competiție de resurse cu Occidentul, pe care Rusia nu o poate câștiga”, a spus Saakașvili.
El consideră că tot mai mulți ruși încep să pună la îndoială puterea liderului de la Kremlin. Totodată acesta este de părere că atacurile ucrainene asupra unor obiective de pe teritoriul Rusiei au și un efect psihologic.
„Aduc și ceva ce înainte părea de neconceput direct la pragul caselor rușilor obișnuiți”, a declarat el.
Fostul președinte georgian a adăugat, într-o notă personală, că observă schimbări chiar și în comportamentul gardienilor săi.
„De fiecare dată când are loc o lovitură ucraineană reușită pe teritoriul Rusiei, gardienii mei din închisoare devin mai amabili cu mine”, a spus el.
Întrebat în ce condiții ar putea armata rusă să părăsească Ucraina, Saakașvili a oferit un răspuns categoric: „Rusia va părăsi întreg teritoriul Ucrainei după prăbușirea lui Putin”.
Acesta a mai adăugat că după o eventuală schimbare politică la Moscova ar putea urma o perioadă de instabilitate în interiorul Federației Ruse, după care, în opinia lui, ar există o probabilitate mare ca Rusia să înceapă să se destrame.
CITIȚI ȘI: