Deșeuri periculoase la gunoiștea din satul Porumbeni. Inspectorii de mediu investighează cazul

La gunoiștea din localitatea Porumbeni, raionul Criuleni, ar fi depozitate deșeuri medicale periculoase. Specialiștii de mediu s-au deplasat la fața locului și au depistat mai multe nereguli.
Potrivit imaginilor publicate de la fața locului, pot fi văzute mii de tuburi de perfuzii și zeci de tone de plastic.
„Unde nu dai cu hârlețul, dai peste medicamente, deșeuri periculoase. Munte imens de plastic depozitat la vale de râul Ichel. Este plastic, nu gunoi amestecat. Se vede că de mulți ani stă aici”.
Pentru a stabili toate circumstanțele, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a demarat procedurile de control pentru documentarea faptelor la fața locului și evaluarea prejudiciului adus mediului înconjurător.
Totodată, vor fi sesizate organele competente cu privire la actele de identitate depistate la gunoiște.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului va colabora cu autoritățile competente pentru examinarea dosarului și aplicarea sancțiunilor ce se impun, a subliniat șeful instituției, Dorin Poverjuc.
Rezultatele verificărilor vor fi comunicate opiniei publice.
Amintim că zilele trecute, peste 20 de metri cubi de deșeuri extrem de periculoase, inclusiv mercur, seringi utilizate și medicamente expirate, au fost depistați depozitați ilegal în 21 de saci, pe teritoriul R. Moldova.
Analizele de laborator efectuate de Agenția Națională de Sănătate Publică au confirmat prezența vaporilor de mercur, demonstrând contaminarea aerului din incinta unui depozit din satul Goian din componența comunei Ciorescu, suburbie a Chișinăului.
Pentru o evaluare completă a situației, vor fi contractate serviciile unui laborator independent din Uniunea Europeană, care va preleva probe suplimentare, a anunțat ministrul Mediului. Imediat ce vor exista rezultatele finale, urmează să fie calculat prejudiciul adus mediului, iar dosarul complet va fi înaintat Procuraturii Generale.
CITIȚI ȘI: