Social

Membrii CSM îi îndeamnă pe magistrații amenințați de Ilan Șor să sesizeze organele de drept

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au adoptat o declarație prin care condamnă afirmațiile făcute de deputatul Ilan Șor, în care acesta a calificat sentința de condamnare a sa la 15 ani de închisoare drept „ilegală” și a amenințat că judecătorii vor ajunge după gratii. Totodată, magistrații i-au îndemnat pe cei trei judecători vizați să informeze CSM-ul și Procuratura Generală despre orice acțiuni din partea lui Ilan Șor sau a reprezentanților acestuia la adresa lor.

„Consiliul condamnă orice amenințări și presiuni asupra sistemului judecătoresc și reprezentanților acestuia și solicită instituțiilor competente să manifeste vigilență sporită pentru a combate și preveni orice amenințări și încercări de a exercita presiune asupra sistemului judecătoresc”, a declarat Ion Guzun, membru al CSM.

Totodată, membrii solicită judecătorilor ca, la orice presiune sau amenințare parvenită, să fie sesizată Procuratura Generală, dar și Consiliul Superior al Magistraturii.

„CSM încurajează cei trei judecători să informeze CSM-ul și Procuratura privind orice amenințări sau presiuni directe sau indirecte exercitate de Ilan Șor și/sau reprezentanții acestuia. CSM va lua toate măsurile necesare pentru asigurarea independenței și securității judecătorilor, care sunt intimidați și a exclude orice formă de care ar putea afecta actul de justiție”, a adăugat Ion Guzun.

Săptămâna trecută, după două zile de dezbateri judiciare, magistrații Curții de Apel au pronunțat decizia în privința președintelui Partidului Politic „Șor”, Ilan Șor, în dosarul ,,Frauda bancară”. Acesta a fost recunoscut vinovat pentru escrocherie și spălare de bani și a fost condamnat la 15 ani de pușcărie în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar, timp de 5 ani. Termenul de închisoare se va calcula din momentul reținerii, cu includerea perioadei aflării în arest. Potrivit deciziei, Ilan Șor urmează să restituie statului peste 5,2 miliarde de lei.

lan Șor, la rândul său, se declară nevinovat. Politicianul a menționat că decizia magistraților îl lasă rece și i-a amenințat pe judecătorii care i-au decis sentința. Ilan Șora părăsit Republica Moldova în 2019 și acum se află în Israel.

Condamnarea lui Șor a stârnit un val de reacții. Șefa statului, Maia Sandu a salutat decizia Curții de Apel și a menționat că justiția își poate recăpăta legitimitatea doar prin decizii legale, care pedepsesc hoții și fac dreptate. Cu o reacție a venit și președinta Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate, care a menționat triumful justiției în acest caz.

Citește mai mult