Parlamentul de la Budapesta l-a demis pe președintele Tamás Sulyok

Parlamentul Ungariei a votat, pe data de 13 iulie, un amendament la Constituție care a permis demiterea președintelui Ungariei, Tamás Sulyok. Decizia a fost susținută de 139 de deputați, iar șase au votat împotrivă. Premierul Péter Magyar afirmă că este un pas esențial ce va permite înlăturarea din funcții importante a „păpușilor politice ale lui Orbán”.
La votul de luni, 13 iulie, parlamentarii Fidesz au lipsit din sală, iar președintele demis, Tamás Sulyok, nu s-a prezentat în Parlament.
În paralel, Gergely Gulyás, liderul grupului parlamentar Fidesz, și-a anunțat demisia din funcție în cadrul unei conferințe de presă organizate chiar înaintea votului, scrie Euronews.
Modificarea legii supreme a fost realizată în primul rând pentru a-l înlătura pe președintele în exercițiu, stabilind totodată un precedent care ar putea permite demiteri similare pe viitor. Mandatul lui Sulyok se va încheia oficial la o zi după intrarea în vigoare a modificării.
Ulterior, Parlamentul va alege un nou șef de stat care va asigura interimatul până la intrarea în vigoare a unei noi Constituții, dar pentru o perioadă de maximum cinci ani.
Premierul a justificat demiterea președintelui printr-o listă lungă de cazuri în care Tamás Sulyok a preferat să tacă, inclusiv atunci când au fost demarate anchete polițienești și acțiuni de filaj ale serviciilor secrete pe baza unor acuzații fabricate împotriva experților IT ai Partidului Tisza.
De asemenea, Magyar a amintit că, pe vremea când Péter Polt era procuror-șef, nu a fost demarată nicio investigație cu privire la sutele de miliarde dispărute din Banca Centrală (MNB) – o chestiune pe care Polt o ignoră și în prezent, din postura sa de președinte al Curții Constituționale.
Președintele Tamás Sulyok are la dispoziție cinci zile pentru a semna amendamentul constituțional. În caz contrar, Parlamentul va iniția procedura de demitere de urgență. Într-un astfel de scenariu, șeful statului nu își va mai putea exercita atribuțiile, iar președintele Parlamentului va semna legea în locul său.
Anterior, Sulyok și-a exprimat îngrijorarea cu privire la constituționalitatea demiterii sale, solicitând sprijinul Curții Constituționale și al Comisiei de la Veneția.
Partidul Tisza, condus de premierul Magyar, a câștigat alegerile din 12 aprilie cu o marjă imensă care îi permite să dețină o majoritate absolută de peste două treimi în noul Parlament, asigurându-se că noul cabinet își poate pune în aplicare promisiunea de a demonta regimul lui Orbán.
Partidul Tisza deține 141 de locuri în Parlament, Fidesz 52, iar partidul de extremă dreapta Patria Noastră – 6.
CITIȚI ȘI: