Social

Veniturile angajaților Spitalul Clinic Republican, mai mici: „Au fost ajustați doar indicatorii de performanță”

Medicii și asistentele medicale de la Spitalul Clinic Republican (SCR) „Timofei Moșneaga” au încasat, pentru luna trecută, lefuri mai mici decât de obicei. Administrația instituției confirmă informațiile, precizând însă că salariile de bază au rămas intacte și că au fost diminuate doar plățile suplimentare.

Potrivit administrației, ajustările au fost făcute în urma unei analize a situației financiare a spitalului și au avut drept scop menținerea echilibrului bugetar.

„Modificările operate au vizat exclusiv componenta variabilă a remunerației, reprezentată de indicatorii suplimentari de performanță. Reevaluarea acestor indicatori a fost realizată în urma analizei situației financiare a instituției și a avut drept scop încadrarea în resursele financiare disponibile, prevenirea acumulării de datorii și menținerea unui management financiar responsabil”, precizează administrația SCR „Timofei Moșneaga”, într-un comunicat de presă.

Reprezentanții spitalului subliniază că măsura nu afectează salariul de bază și nici alte drepturi salariale prevăzute de lege.

„Salariile de bază ale angajaților nu au fost reduse. Toți angajații beneficiază în continuare de salariile de funcție stabilite”, se mai arată în comunicat.

Decizia a stârnit indignare în rândul angajaților, care s-au plâns de salarii cu aproximativ 10% mai mici pentru luna iunie. Ei au acuzat, de asemenea, că nu au primit explicații din partea conducerii instituției.

Administrația SCR „Timofei Moșneaga” califică informațiile apărute în spațiul public drept „incomplete sau neverificate” și dă asigurări că rămâne deschisă dialogului.

Ministrul Ceban: „Fiecare instituție își calculează banii”

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a confirmat că măsura nu vizează salariul de bază al angajaților, ci doar indicatorii de performanță, care sunt acordați în funcție de posibilitățile financiare ale fiecărei instituții medicale.

„Am vorbit cu directorul interimar al spitalului, am știut despre acest lucru. Se vorbește despre componenta variabilă la salariu și anume indicatorii de performanță, care se dau în limita bugetului disponibil. Anume acești indicatori de performanță au fost reevaluați și micșorați, dar la salariu nu a umblat nimeni”, a declarat Emil Ceban, după ședința Guvernului din 15 iulie.

Totodată, ministrul a ținut să precizeze că reducerea nu îi afectează pe toți angajații spitalului.

„Se vorbește despre medici și asistentele medicale. La infirmieri nu au fost atinși acești indicatori”, a subliniat oficialul.

Potrivit lui Emil Ceban, indicatorii de performanță sunt evaluați trimestrial în toate instituțiile medicale, iar valoarea componentei variabile poate fi diferită, în funcție de bugetul disponibil.

„Variabila este în procent. Maxim 50%, 70%, 80%. De aceea, s-a micșorat cu 10%, în limita bugetului. Fiecare instituție își calculează banii: câți bani are, câți bani câștigă din diferite servicii și s-a luat această decizie”, a explicat ministrul.

Emil Ceban a subliniat că hotărârea privind diminuarea componentei variabile a fost luată de administrația Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” după o evaluare a cheltuielilor instituției.

„Decizia a fost luată de conducerea spitalului. Spitalul a calculat cât are de cheltuit în acest trimestru pentru medicamente, pentru alte lucruri, pentru alimentația pacienților, pentru salarii și, respectiv, a evaluat indicatorii de performanță”, a conchis ministrul Emil Ceban.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult