Publicitatea exterioară, estimată la 95 de milioane de lei: Chișinăul, Ungheniul și Drochia domină piața

Piața publicității exterioare din Republica Moldova se ridică la aproximativ 95 de milioane de lei, fiind concentrată masiv în Chișinău, Ungheni și Drochia. La nivel național, panourile stradale autorizate ocupă o suprafață totală de 33.164 de metri pătrați, spațiu care ar putea acoperi nu mai puțin de patru stadioane standard de fotbal.
În Chișinău, în cele 313 stații de așteptare, sunt instalate 626 de dispozitive de publicitate de tip city lights.
Acestea sunt urmate de panourile de publicitate – 201, de wall bannere – 177, de city lights instalate în afara stațiilor de așteptare – 136, de console – 54 și de alte tipuri de panouri publicitare – 54, potrivit datelor din Raportul privind activitatea Consiliului Concurenței pentru anul 2025.
Cea mai mare suprafață totală de afișaj este înregistrată în municipiul Chișinău, unde aceasta constituie circa 11.265 de metri pătrați, echivalentul suprafeței a 225 de apartamente cu două camere. Acest fapt confirmă rolul capitalei de principal centru economic și comercial al țării, precum și de punct central de concentrare a investițiilor în publicitatea exterioară.
Suburbiile cu cele mai mari suprafețe ale publicității stradale sunt Stăuceni – 468 de metri pătrați, Budești – 217, Cricova – 119, Băcioi – 114 și Bubuieci – 112 metri pătrați.
Aceste date evidențiază extinderea activităților de publicitate exterioară în suburbii și dezvoltarea economică și comercială a localităților din proximitatea capitalei.
În afara municipiului Chișinău, cele mai mari suprafețe de afișaj autorizate au fost raportate în Ungheni – 1.964 de metri pătrați, Drochia – 1.957, Cahul – 1.872, Comrat – 1.536, Bălți – 1.340, Soroca – 1.059 și Ialoveni – 1.046 de metri pătrați.

De asemenea, raportul evidențiază că panourile clasice de afișaj sunt înlocuite tot mai mult cu panouri digitale de tip DOOH (Digital Out-of-Home), datorită dezvoltării ecranelor LED și integrării campaniilor outdoor cu instrumentele digitale.
CITIȚI ȘI: