Cea mai mare scumpire a motorinei din luna iulie. Cât vor costa carburanții în weekend

Motorina va trece de pragul de 28 de lei per litru în acest weekend. Potrivit datelor prezentate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, un litru de motorină va fi mai scump cu 51 de bani decât astăzi, fiind cea mai mare creștere înregistrată de la începutul lunii iulie.
Totodată, și benzina continuă să se scumpească.
Prețul unui litru va fi, în următoarele zile, de 28 de lei și 96 de bani, cu 24 de bani mai mult ca astăzi.

De la începutul lunii iulie până acum, motorina s-a scumpit cu 3 lei și 15 bani, mai exact cu 13 la sută, iar prețul la benzină a crescut cu un leu și 21 de bani, adică peste patru la sută.
Potrivit Agenției Naționale de Reglementare în Energetică, evoluția prețurilor este influențată de cotațiile internaționale ale produselor petroliere, afectate în continuare de tensiunile din Orientul Mijlociu, dar și de cursul de schimb al monedei naționale.
Amintim că, recent, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a propus majorarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea carburanților cu 48 de bani pentru fiecare litru.
Banii colectați de la pompă vor fi direcționați exclusiv către constituirea stocurilor de urgență ale statului, o măsură menită să protejeze țara în cazul unei crize majore de aprovizionare.
Proiectul de hotărâre urmează să fie examinat în cadrul ședinței Consiliului de administrație al ANRE, programată pentru 21 iulie, iar dacă va fi aprobat, majorarea va intra în vigoare din prima zi a lunii august.
Dacă proiectul va fi aprobat în formula actuală, marja comercială aplicată la benzină va crește la 4 lei și 30 de bani, iar la motorină - la 4 lei și 32 de bani.
Potrivit legii privind securitatea aprovizionării cu produse petroliere, votate recent de Parlament, Republica Moldova trebuie să dispună de rezerve suficiente pentru 61 de zile de consum intern sau pentru 90 de zile de importuri nete.
Stocurile vor fi create treptat, până în anul 2034, de importatori și de o entitate centrală desemnată de Guvern. Aproximativ 60% dintre acestea vor trebui păstrate în țară, iar o parte ar putea fi depozitată și peste hotare, în baza unor acorduri bilaterale.
CITIȚI ȘI:
Șoferii din R. Moldova ar putea plăti mai mult pentru benzină și motorină din 1 august
„Realitatea bate la ușă”: Iranul din nou blochează Strâmtoarea Ormuz, după loviturile SUA
Donald Trump susține că Strâmtoarea Ormuz este deschisă traficului comercial
Iranul închide Strâmtoarea Ormuz. SUA au lansat noi lovituri