Chișinăul, 590 de ani de istorie: De la un târg comercial la o capitală europeană

Chișinăul marchează 590 de ani de la prima sa atestare documentară. Menționat pentru prima dată într-un document din 17 iulie 1436, orașul a evoluat de la un târg aflat la intersecția unor importante drumuri comerciale într-o capitală modernă, cu aproximativ 720.000 de locuitori.
Potrivit lui Ion Ștefăniță, expert în managementul patrimoniului cultural, începuturile orașului au fost strâns legate de poziția sa geografică și de rolul comercial pe care îl avea în regiune.
„Chișinăul, cunoscut drept orașul din piatră albă, a pornit de la un simplu târg, aflat la intersecția unor importante drumuri comerciale. Aici se odihneau caii la poșta veche”, a menționat expertul în cadrul emisiunii „Bună Dimineața” de la Moldova 1.
Negustorii care călătoreau între Cetatea Albă, Iași și Cernăuți făceau popas în acea zonă, ceea ce a favorizat dezvoltarea continuă a așezării.
„Anume acest lucru a favorizat dezvoltarea continuă, ritmică a târgului Chișinău”, a spus Ion Ștefăniță.
Locul asociat cu începuturile Chișinăului este marcat printr-un monument istoric simbolic – „Piatra de temelie a orașului”, amplasat în zona râului Bâc. De-a lungul timpului, Chișinăul s-a extins de pe malurile Bâcului către cele șapte coline și a păstrat numeroase repere istorice.
Printre acestea se numără cele mai vechi biserici ale orașului, strada Petru Rareș – vechiul drum comercial, precum și clădiri și hrube care ilustrează modul în care era construit Chișinăul la începutul secolului al XIX-lea.
„Analizând silueta urbană din preajma noastră, vedem cea mai veche construcție din Chișinău, de la început de sec. XIX, datată cu 1820”, a spus expertul.
Dezvoltarea economică a atras în oraș negustori și meșteșugari de diferite naționalități, iar contribuția acestora se regăsește și astăzi în patrimoniul arhitectural al capitalei. Un exemplu este Moara Roșie, monument de istorie și arhitectură protejat de stat.
Chișinăul este astăzi una dintre cele mai verzi capitale europene, iar istoria sa poate fi descoperită atât în monumentele și clădirile păstrate, cât și în străzile care amintesc de începuturile unei așezări ridicate pe malul Bâcului.
CITIȚI ȘI: