Amalgamarea voluntară, privită cu rezerve la Bahmut: Localnicii vor ca decizia să fie luată prin referendum
Amalgamarea voluntară a localităților, parte a reformei administrației publice locale, este analizată în tot mai multe comunități din țară. În timp ce autoritățile promovează amalgamarea voluntară ca soluție pentru administrații locale mai puternice, în unele comunități procesul continuă să provoace dezbateri. În comuna Bahmut din raionul Călărași, locuitorii au opinii diferite despre o eventuală unire administrativă și spun că prioritare sunt interesele comunității locale.

Ideea unei eventuale amalgamări nu îi convinge pe cei mai mulți dintre localnicii de la Bahmut. Oamenii spun că se tem să nu piardă autonomia comunei și cred că administrația locală poate continua să dezvolte localitatea și în actuala formulă administrativă.
„Nu cred că își dorește cineva aceasta. Dacă nu vom mai avea primăria noastră, cine va avea grijă de noi? Cine ne va reprezenta mai bine decât primarul ales din localitate? Domnul Godea a demonstrat, de-a lungul anilor, că poate atrage finanțări și prin propriile eforturi, fără să depindă de cei trei mii de lei pe care statul spune că îi va oferi”.
„Nu suntem nici cu unii, nici cu alții. Vrem să fim pe cont propriu. Suntem mai puțini, dar cred că ne vom descurca”.
„Noi ne-am fi dorit ca primăria să rămână, pentru că avem un primar foarte bun. Muncește mult și a reușit să atragă numeroase proiecte, inclusiv pentru apă și canalizare, precum și pentru renovarea grădiniței și a școlii”.
Autoritățile locale spun că nu au luat încă o decizie privind viitorul comunei. Au analizat mai multe variante de amalgamare, inclusiv cu orașele Călărași și Cornești sau comuna Sipoteni.
În prezent, au rămas în discuție doar Cornești și Sipoteni, însă o parte dintre locuitori cer organizarea unui referendum înainte de orice hotărâre.
„Am organizat două adunări cu locuitorii, iar poziția celor prezenți a fost că ar trebui să organizăm un referendum local, pentru a vedea dacă oamenii își doresc acest lucru. O mare parte dintre participanți s-au pronunțat împotrivă, iar în urma solicitărilor lor s-a întrunit Consiliul Local și s-a decis inițierea referendumului”, a declarat Igor Godea, primarul comunei Bahmut.
Rezerve există și în Cornești. Mulți locuitori spun că, dacă va avea loc o amalgamare, aceasta ar trebui făcută în primul rând cu satele aflate în imediata apropiere, și nu cu Bahmut.
„Avem satul Cornești, orașul Cornești, Poiana și Mircești, care sunt mai aproape. Bahmut ține de un alt raion și este mai departe, de aceea nu ar fi cea mai potrivită opțiune. Ar fi de preferat să rămânem alături de comunitățile pe care le cunoaștem și cu care avem deja legături”.
„Bahmut e în partea cealaltă, eu aș zice satul Cornești cu noi să se unească, Romanovca și Bumbăta - suntem aici, în apropiere, așa ar fi bine”.
„Eu consider că la noi orășelul e mai mare și nu este nevoie și de comuna Bahmut. Sunt de părere că amalgamarea nu ar trebui”.
Primărița orașului Cornești, Angela Vatamaniuc, spune, însă, că toate opțiunile trebuie analizate.
Deși prioritatea administrației rămân localitățile învecinate, ea consideră că și Bahmutul ar putea reprezenta o alegere justificată, având în vedere legăturile economice și sociale dintre cele două comunități.
„Bahmut era o opțiune bună, fiindcă majoritatea localnicilor din satul Bahmut se folosesc de infrastructura orașului Cornești. Ei vin la piață, se duc spre Ungheni. Mai mult au relații cu orașul Cornești decât cu alte primării”, afirmă Angela Vatamaniuc, primărița orașului Cornești.
Peste 750 de autorități publice locale au inițiat, până în prezent, procesul de amalgamare voluntară, cu scopul de a constitui comunități mai puternice și mai bine dezvoltate.
Aceasta reprezintă aproximativ 85% din totalul primăriilor din țară. Totodată, 18 primării au aprobat decizia finală de amalgamare, iar altele urmează să o facă în timpul apropiat.
CITIȚI ȘI: