S-au regăsit după 45 de ani și s-au căsătorit: Povestea emoționantă a unui cuplu din țară

Au fost despărțiți în tinerețe, iar timp de 45 de ani au trăit vieți diferite. Au întemeiat familii, au crescut copii, însă nu s-au uitat niciodată. Anatolie Buzdugan și Maria Simion au o poveste parcă desprinsă dintr-un film.
Ei au fost despărțiți de voința părinților, dar acum și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, demonstrând că niciodată nu e târziu să iubești.
În această iarnă, Anatolie a cerut-o în căsătorie pe Maria chiar la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” - Chișinău, după 45 de ani în care au trăit departe unul de celălalt.
Acum, cei doi și-au jurat credință în fața lui Dumnezeu și au primit binecuvântarea cununiei.


În tinerețe se iubeau și urmau să devină părinți. Însă familiile lor s-au opus relației și i-au despărțit. Au urmat zeci de ani în care fiecare și-a construit propria viață și și-a crescut copiii. Sentimentele, spun ei, nu s-au stins. Astăzi, Maria crede că iubirea le-a întors tinerețea, iar Anatolie îi promite că nu o va mai părăsi niciodată.
„Într-adevăr, poate prin dragoste, înțelegere, avem șansa de a trăi cu un an, doi mai mult. Mă rog tot timpul bunului Dumnezeu: Ține-mi-l, Doamne, dacă mi l-ai adus acum, la vârsta asta. Dacă eu mă supăr, el spune: vino să te pup odată. Și s-a terminat scârba”, a spus Maria Simion.
„I-am spus că toate greutățile pe care le-a suferit ea, eu sunt vinovat. Vrei, scuză-mă, iartă-mă. Mă jur că mai departe o să fiu cu ea, să o ascult”, a afirmat Anatolie Buzdugan.

Cea mai emoționantă revedere a fost totuși cea dintre Anatolie și fiica lui, Victoria. Ea avea 20 de ani când și-a întâlnit tatăl prima dată.
„Sunt cea mai fericită, deoarece mi-am revăzut părinții împreună. A fost un vis de copil care ieșea deseori la poartă și își imagina orice om ce trecea și nu-l cunoșteam, că probabil este tatăl meu. Când au făcut cunoștință, l-au îmbrățișat și au spus: „Mama, noi lui bunelul nu îi mai dăm drumul, îl luăm la noi acasă”, a povestit Victoria Andreev, fiica.
„Sunt foarte bucuroasă că în sfârșit am buneii împreună. Și vreau să trăiască mult timp, ca să-i am împreună lângă mine”, susține nepoata Ionela Andreev.

Familia și prietenii le-au fost alături la începutul acestui nou capitol. Nașii spun că povestea lor merită urmată.
„Cumătra Maria, v-ați reîntâlnit de cândva. Vă doresc multă sănătate, mulți ani înainte”.
„Sănătate, fericire, să putem lua un exemplu și noi să ajungem la vârsta care sunt ei. Suntem bucuroși că ducem onoarea să le fim nași. La cât mai mulți ani împreună”, a menționat nașa mirilor, Natalia Stanilescu.
„Mă alătur la vorbele frumoase spuse, îi susținem cu ce putem, să le vedem exemplul și să-i urmăm”, spune nașul Petru Stanilescu.
După aproape jumătate de secol, Anatolie și Maria au ales să recupereze timpul pierdut. Restul poveștii îl vor scrie împreună.


