Leul moldovenesc s-a întărit în raport cu euro și dolarul american. Explicațiile experților
Leul moldovenesc s-a întărit cu peste șase la sută în raport cu dolarul american și cu aproape 3% față de moneda unică europeană, de la începutul acestui an. Totodată, cursul oficial al dolarului a atins, astăzi, cel mai scăzut nivel, de la declanșarea de către Rusia a războiului din Ucraina, pe 24 februarie 2022. Potrivit experților, acesta este un fenomen sezonier, pe lângă faptul că, în general, în ultimele luni, dolarul înregistrează o tendință de depreciere la nivel mondial.
Dacă unii moldoveni susțin că aprecierea leului față de euro și dolar nu-i influențează în niciun fel, alții spun că, odată cu deprecierea valutei străine, se așteaptă și la o scădere a prețurilor la produse, pe piața din țară.
„Majoritatea persoanelor, care se află aici în țară, nu-și permit lucrurile acestea, doar numai cei care vin de peste hotare.”;
„Dolari, euro nu ne trebuie și nici când ele au fost puternice, si acuma nu am schimbat nimic. Preferăm să ținem în lei.”;
„Dacă se întărește leul, ar trebui prețurile să dea în jos și oamenii să simtă că prețurile sunt joase, puterea de cumpărare e mai puternică, mai mulți lei rămân în buzunar.”
Olga Panasenko, care acum un an s-a refugiat din Ucraina, împreună cu toată familia, spune că trăiește din indemnizațiile pe care le primește de la donatorii internaționali, iar odată cu deprecierea dolarului, acestea sunt mai mici.
„Noi avem card de la ONU și acolo primim indeminzația lunară. Desigur că mai puțin acum primim, dar oricum mulțumim din suflet tuturor celor care ne ajută și ne susțin ca să fim departe de urgia războiului”, spune Olga Panasenko.
Dacă pe 1 ianuarie 2023, un dolar american costa 19 lei și 16 bani, astăzi, 19 aprilie, moneda americană valora 17 lei și 92 de bani, acesta fiind cel mai scăzut nivel de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Experții spun că există mai mulți factori, care determină această situație.
„Este un factor sezonier care se repetă în fiecare an, la sărbătorile de Paști. Sunt foarte multe transferuri de peste hotare, fie în euro, fie în dolari. A mai influențat foarte mult și activitatea economică a Republicii Moldova, acele piețe noi pe care le-am identificat, urmare a războiului din Ucraina. Un factor important este restabilirea relațiilor cu FMI, Banca Mondială”, menționează expertul bancar Dumitru Ursu.
Experții afirmă că aprecierea leului față de valuta străină este în detrimentul celor care primesc bani din străinătate și în folosul fermierilor, care, primăvara, fac achiziții de combustibil și îngrășăminte. Potrivit estimărilor, în următoarele luni, tendința de întărire a leului față de dolar ar putea să se mențină.