Băiețelul de 9 ani dispărut pe 21 iulie s-a înecat în râul Prut: Corpul neînsuflețit a fost găsit la 3 km distanță de locul unde a intrat în apă

Băiețelul de nouă ani de la Ungheni, dispărut pe 21 iulie, s-a înecat în râul Prut. Corpul neînsuflețit al copilului a fost depistat joi, 23 iulie, la aproximativ 3 km de la locul unde a intrat în apă să se scalde, informează Inspectoratul General al Poliției.
Băiatul dispărut în apele Prutului, de negăsit. IGSU: „Practic, 100% din înecurile la copii sunt cauzate de lipsa supravegherii”
Copiii sunt cei mai vulnerabili în fața pericolului de înec, iar datele din acest an, când au fost înregistrate deja nouă decese, confirmă această tendință îngrijorătoare. În timp ce salvatorii continuă căutările băiatului de nouă ani dispărut pe 21 iulie în apele râului Prut, la Ungheni, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că principalele cauze ale acestor tragedii sunt lipsa supravegherii și nerespectarea regulilor de siguranță în apropierea bazinelor acvatice.
„Conform sintezei operative de la ora 6 dimineața, lucrările de căutare subacvatică vor fi continuate și pe parcursul zilei de astăzi”, a precizat, la emisiunea „Bună dimineața” de la Moldova 1, Eduard Ambrosii, șeful Secției Control Stații de Salvare și Atestare Scafandrieri din cadrul IGSU.
Potrivit acestuia, în prima jumătate a anului au fost înregistrate deja opt decese în rândul copiilor, iar la începutul lunii iulie s-a produs încă un caz.
În total, de la începutul anului au fost înregistrate deja 43 de cazuri de înec, comparativ cu 56 pe parcursul întregului an trecut.
În 2025, șapte copii s-au înecat, iar în 2024 - 12.
„Dacă vorbim despre o medie multianuală, în acest an o depășim, practic, cu câteva cazuri”, a declarat Eduard Ambrosii.
Cele mai multe tragedii se produc în iazuri și râuri
Datele IGSU pentru ultimii cinci ani arată că cele mai multe înecuri s-au produs în iazuri, urmate de râuri și lacuri.
„Conform statisticii, cele mai multe cazuri de înec, dacă vorbim de ultimii cinci ani, din aproximativ 750 de cazuri, 242 s-au produs în iazuri, 210 au fost în râuri, 177 în lacuri, iar restul în bazine, corpuri gonflabile, canale de scurgere și așa mai departe”, a precizat Ambrosii.
Potrivit reprezentantului IGSU, adulții își pierd viața, în cele mai multe cazuri, după ce consumă alcool și intră în apă, în timp ce copiii ajung victime din cauza lipsei supravegherii.
„Statistica ne spune că maturii nu respectă regulile de aflare lângă corpurile de apă, consumă alcool și după aceasta se aventurează la înot, iar, practic, 100% din înecurile la copii sunt din cauza nerespectării regulilor de comportare cu apa și aflării acestora la corpurile acvatice fără supraveghere”, a subliniat Eduard Ambrose.

De ce se îneacă și persoanele care știu să înoate
Inclusiv persoanele cu experiență la înot pot deveni victime, dacă intră în ape necunoscute, afirmă șeful Secției Control Stații de Salvare și Atestare Scafandrieri de la IGSU.
„Sunt cazuri înregistrate în care chiar și persoane care se ocupă cu sportul... Necunoașterea reliefului, necunoașterea a ceea ce se află în adâncul apei, necunoașterea curenților acvatici duc inclusiv la decesul persoanelor care chiar pot înota”, a explicat el.
În cazul râurilor, pericolul este amplificat de curenți și debitul apei, așa ca în cazul de la Ungheni, unde viteza apei este mult mai mare ca în fluviul Nistru.
În ultimii cinci ani, cele mai multe cazuri de înec au fost înregistrate în municipiul Chișinău, în special în zonele nesupravegheate, urmate de raioanele Anenii Noi, Orhei, Dubăsari și Ialoveni.
Reguli simple de urmat pentru a evita tragediile
Eduard Ambrose recomandă populației să intre în apă doar zonele amenajate și supravegheate de salvatori. Potrivit acestuia, în Chișinău funcționează șase stații și posturi de salvare pe apă, amplasate la Valea Morilor, Valea Trandafirilor, în parcul La Izvor, parcul Râșcani și lacul Ghidighici.
Stații de salvare există și la Vadul lui Vodă, Criuleni, Soroca, Fălești, Drochia, Cahul și Ungheni.
„În total, sunt 19 stații și posturi de salvare pe apă în Republica Moldova”, a precizat șeful Secției din cadrul IGSU.
Acesta a îndemnat cetățenii să respecte indicațiile afișate în zonele de agrement și să nu intre în apă după ce consumă alcool.
„În cazul consumului de alcool - excluderea completă a aventurării persoanelor. În cazul în care persoana este sub influența alcoolului sau altor substanțe stupefiante, percepția, senzația, puterea este mult depășită ca senzație. Unei persoane sub influență i se pare că apa este prietenă cu dânsul și el în orice clipă poate gestiona această situație, cu toate că istoria și statistica ne arată cu totul altceva”, a avertizat Ambrose.
Angajații stațiilor și posturilor de salvare au intervenit, de la începutul anului curent, pentru salvarea a 85 de persoane, aproape jumătate dintre acestea fiind salvate doar în luna iunie.
În cazul în care o persoană observă pe cineva aflat în pericol de înec, reprezentantul IGSU recomandă să nu intervină dacă nu este pregătită pentru o astfel de acțiune și să apeleze imediat Serviciul 112.
„Dacă putem înota, bine. Dacă nu putem, nu intrăm. Dar în acest caz numaidecât efectuăm apelul la Serviciul Unic 112 pentru a informa și a solicita ajutor de la persoanele responsabile”, a sugerat Eduard Ambrose.
Precizăm că un copil de nouă ani din Ungheni este căutat de oamenii legii după ce ar fi dispărut în apele râului Prut. Băiatul a plecat marți, 21 iulie, de acasă cu trotineta și nu a mai revenit.
Operațiunea de căutare a copilului dispărut este în plină desfășurare. Potrivit poliției, toate acțiunile sunt coordonate prin celula de criză activată la Inspectoratul de Poliție Ungheni, cu implicarea la capacitate maximă a tuturor structurilor cu atribuții în acest domeniu.
CITIȚI ȘI: