Regional

La Bălți, chimia devine o aventură pentru copii: Experimente și descoperiri la școala de vară

Pentru unii copii, vacanța înseamnă joacă, pentru alții este ocazia perfectă de a descoperi lucruri noi și de a învăța prin experiențe care le trezesc curiozitatea. La Bălți, o școală de vară dedicată chimiei îi provoacă pe cei mici să experimenteze, să creeze și să privească știința ca pe o aventură.

Într-o sală de clasă, vacanța are miros de laborator și culoarea cristalelor care cresc încet sub privirile curioase ale copiilor. Halatele albe, eprubetele și reacțiile spectaculoase au înlocuit manualele, iar fiecare experiment devine o lecție pe care cei mici o trăiesc, nu doar o învață.

Pentru copii cu vârste între 8 și 12 ani, chimia nu înseamnă formule complicate, ci surpriză, descoperire și bucuria de a înțelege cum funcționează lumea din jur.

„Eu am nouă ani și am venit la o lecție de chimie, mi-a plăcut foarte mult. Aici am realizat niște experimente foarte interesante. Am făcut slime-uri, din apă rece am făcut apă caldă și am colorat apa, apoi am făcut-o cum era. A fost totul foarte interesant”, a spus Gabriela.

„Eu am făcut o caracatiță din lichid. Am reușit să descopăr cum să fac din lichid gelatinos”, a povestit Dorin, în vârstă de nouă ani.

„Am făcut din forme gelatină, am învățat foarte multe interesante. Mi-a plăcut când laptele dansează”, a spus Magdalena, în vârstă de opt ani.

Părinții observă schimbarea încă din primele zile. Ei spun că micii participanți revin acasă entuziasmați și povestesc ce au descoperit și își doresc să repete experimentele.

„O experiență pentru copii, ei la această vârstă sunt foarte curioși și este necesar noi cumva să le hrănim această poftă de curiozitate și să-i facem să descopere lucrurile care îi interesează”, a menționat o mamă.

Inițiatoarea proiectului, profesoara de Chimie Galina Curicheru, spune că și-a propus să schimbe modul în care copiii privesc această disciplină. În locul formulelor învățate mecanic, aceștia sunt încurajați să observe, să pună întrebări și să găsească singuri explicațiile fenomenelor pe care le văd.

„Am încercat prin câteva experimente simple, după părerea mea, dar destul de vizibile sau cu un efect vizual destul de accentuat. Am încercat să colorăm și să decolorăm apa cu ajutorul indicatorului fenolftaleină. Totodată, am interacționat acidul citric cu soda alimentară, care dă un efect destul de vizual - spuma colorată. Și bineînțeles am încercat ca să analizăm care sunt stările de agregare și am trecut din stare lichidă - în stare gelatinoasă. Totodată, am analizat și mai multe tipuri de stări de agregare”, a declarat profesoara de Chimie.

Pe parcursul atelierelor, copiii realizează experimente chimice și își dezvoltă gândirea logică într-un mod interactiv. Fiecare pleacă acasă nu doar cu propriile creații, ci și cu încrederea că știința poate fi captivantă atunci când este descoperită pas cu pas.

Autor: Mihaela Petrov

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult