Corespondență Dan Alexe | Secretarul general ONU oferă o soluție pentru Cipru: Ce precedent ar putea constitui asta pentru R. Moldova
Secretarul general al Națiunilor Unite, portughezul António Guterres, se află de luni 27 iulie în Cipru pentru prima vizită a unui secretar general al ONU în insulă de 16 ani încoace. Guterres a sosit cu o misiune precisă: să relanseze discuțiile asupra unui plan de reunificare a insulei. Mandatul lui Guterres în fruntea ONU se încheie în decembrie, astfel încât el ar dori foarte mult să lase asta în urmă ca moștenire politică.
În joc se află o nouă propunere controversată elaborată de trimisa personală al lui Guterres pentru Cipru, María Ángela Holguín, care imaginează o structură administrativă inspirată de compromisul bosniac, cu o împărțire a puterii federale între grupurile etnice. Acest lucru le-ar permite ciprioților greci să numească țara o “federație” și ciprioților turci să o numească “confederație”.
Planul este însă primit cu mare scepticism în Cipru. Guterres s-a întâlnit deja cu președintele cipriot grec, Nikos Christodoulides, dar și cu liderul turc al nordului ținut sub ocupație turcă, Tufan Erhurman, și urmează să organizeze o întâlnire comună cu amândoi, astăzi, miercuri 29 iulie.
Ultimul efort major de reconciliere într cele două părți, mediat tot de Guterres în 2017, s-a prăbușit în urma unor acuzații legate de cine și de ce este de vină pentru impas.
Insula a fost divizată de când forțele turce au invadat în 1974. Ce rol se poate găsi pentru Bruxelles într-o posibilă reunificare, dat fiind că Cipru este membru UE, ba chiar a deținut președinția rotativă a Consiliului în prima jumătate a anului? UE insistă că rămâne angajată să sprijine eforturile conduse de ONU pentru a ajunge la o soluționare definitivă a problemei Ciprului.
Ca urmare a rezultatului referendumului din 2004 în vederea reunificări Ciprului prin intrarea în UE, numai partea greaca a insulei a devenit membru al Uniunii Europene, nu însă și partea turca din nord. O situație neobișnuită și care a rămas astfel etern suspendată, ca un tabù, în limburile diplomatice, creând însă și un precedent care ar putea servi Republicii Moldova, în cazul în care în urma unui referendum, să spunem, rezultatul votului transnistrean s-ar dovedi în mod fictiv legal negativ.
În acel moment al referendumului decisiv, în 2004, cu o lună înainte de ceea ce a fost numit un “Big Bang”, primirea simultană a 10 țări candidate, printre care Cipru, UE le-a oferit, prin acel referendum ținut în aprilie, cu câteva săptămâni înainte de aderarea propriu-zisă, turcilor ciprioți practic tot ce aceștia și-ar fi dorit, cu excepția unei recunoaștere diplomatice.
Ca o răsplată pentru felul în care au votat masiv în favoarea aderării la UE, turcilor ciprioți li s-a promis atunci de la Bruxelles că vor putea astfel primi un ajutor economic direct de peste un sfert de miliard de euro, iar Consiliul de miniștri ai UE a anunțat și alte posibile ajutoare pentru refacerea infrastructurilor părții de nord a Ciprului.
Tot așa s-a mai promis și redeschiderea liniilor aeriene în direcția Ciprului de nord și posibilitatea pentru turcii de acolo de a exporta produse agricole în Europa fără taxe. Așa încât, paradoxal, faptul că a fost pierdută, cel puțin în acel moment, șansa reunificării insulei, putea fi o veste bună pentru locuitorii Cipriului de nord turcofon. Uniunea Europeană, dezamăgită de faptul că ciprioții greci au respins planul de reunificare, au continuat o vreme să ofere modalități de sprijin economic care să-i ajute că ciprioții din nord să iasă din izolare.
În final, numai Ciprul de sud grecesc, cel care a refuzat reunificarea, s-a alăturat Uniunii în luna mai 2004, odată cu alte 9 țări, iar legile și avantajele economice oferite de Uniune s-au aplicat din acel moment numai Ciprului de sud. Situația a fost de la început foarte stranie, în măsura în care partea care a spus da — nordul — nu a putut intra în Uniune, pe când partea care a respins planul de reunificare, grecii, au devenit un membru al Uniunii cu drepturi depline. Planul a eșuat pentru că nu a fost acceptat de ambele părți.
Lovitura de grație a fost adusă planului chiar de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, care a eșuat în încercarea de a adopta o rezoluție care le-ar fi acordat grecilor ciprioți garanții de securitate suplimentare. Asta a determinat până și principalul partid cipriot grec din opoziție, Partidul Comunist, să ceară respingerea planului. Elementul securitar a fost primordial, grecii temându-se că o prezență militară turcă, chiar redusă în nordul insulei, ar însemna o primejdie potențială pentru securitatea lor… ceea ce, de altfel, a și rămas.
Comisia Europeană de la Bruxelles nu a putut decât să declare că regretă profund respingerea planului de către greci, dar că respectă decizia democratică a populației.
Acum, iată, sunt reluate negocierile. La începutul acestei luni, Comisia de la Bruxelles l-a desemnat de altfel pe vicepreședintele executiv Raffaele Fitto drept reprezentant special al UE pentru Cipru. Dar chiar și o vizită pe insulă a miniștrilor apărării din UE s-a transformat într-un conflict tensionat cu Turcia. Asta pentru că nordul insulei chair dacă are un guvern nominal, rămâne ocupat militar de Turcia și nu este recunoscut de nicio altă țară din lume. Pronosticurile sunt deschise. Cu câteva luni înainte de expirarea mandatului său la ONU, António Guterres dorește și să convoace o reuniune mai amplă la care să implice diplomați de rang înalt din țările garante ale Ciprului - Grecia, Turcia și Marea Britanie - pentru a declara începerea oficială a discuțiilor de pace.
Se speră că o declarație comună ar oferi un impuls procesului, astfel încât succesorul lui Guterres să îl poată duce la bun sfârșit. Pe deasupra, un acord de pace în Cipru ar ajuta la deblocarea potențialului Mediteranei de Est ca furnizor de gaze naturale pentru Europa și nu numai, atenuând în același timp tensiunile într-o regiune turbulentă, cu interese concurente în materie de energie, teritoriu și influență.
