Republica Moldova a obținut o medalie de argint la Olimpiada Europeană de Informatică din Lituania

Republica Moldova a obținut o medalie de argint la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori, desfășurată în Kaunas, Lituania, în perioada 24 - 30 iulie curent.
Medalia de argint a fost cucerită de Cristian Pleșca, elev în clasa a VII-a la Liceul Teoretic „Gaudeamus” din Chișinău.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, la ediția din acest an a olimpiadei au participat 100 de elevi din 25 de țări.
Din lotul R. Moldova la olimpiadă au mai făcut parte Victor Roșca, elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Gheorghe Palade” din Puhoi, raionul Ialoveni, Agnesa Chirpicinic, elevă în clasa a VIII-a la Gimnaziul „Ștefan cel Mare” din Nisporeni și Daniel Kirillov, elev în clasa a VII-a la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din capitală.
Echipa a fost coordonată de Sergiu Corlat, doctor, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, în calitate de conducător al lotului, și de Dumitru Ciorbă, doctor, decan la Universitatea Tehnică a Moldovei, în calitate de conducător adjunct.
CITIȚI ȘI: