Ramstein: Zeci de aliați ai Kievului au discutat despre ajutorul militar pentru contraofensiva ucraineană
Summit crucial pentru viitorul războiului din Ucraina. Zeci de aliați ai Kievului au discutat despre ajutorul militar pentru contraofensiva împotriva rușilor. La baza aeriană Ramstein din Germania a avut loc reuniunea de urgență a aliaților, care au discutat despre intensificarea sprijinului pentru respingerea invaziei rusești. Pe agendă s-a aflat și problema avioanelor de luptă de care are nevoie Ucraina. Reuniunea de la Ramstein are și o semnificație simbolică: este un semnal pentru Rusia despre unitatea Occidentului.

Aproximativ 50 de aliați ai Ucrainei, îndemnați de președintele Volodimir Zelenski să livreze armament și muniție, s-au reunit, în Germania, pentru a coordona ajutor militar Kievului, care susține că pregătește o contraofensivă de amploare. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a deschis reuniunea de la baza aeriană Ramstein, punând accent pe necesitatea intensificării sprijinului militar acordat Ucrainei. Austin le-a spus reprezentanților statelor membre NATO că Washingtonul a oferit până acum Kievului peste 35 de miliarde de dolari, iar ajutorul Alianței a depășit 55 de miliarde de dolari pentru asistență de securitate.
„Lumea întreagă vede ceea ce am reușit împreună. Armata ucraineană rezistă, cu capabilități și curaj. După mai bine de un an de agresiune și înșelăciune rusă, acest grup este mai unit ca oricând și mai global ca niciodată, iar sprijinul nostru acordat forțelor libertății în Ucraina este puternic și real”, a declarat Lloyd Austin.
Unii dintre aliați, precum Estonia și Letonia, au donat peste 1% din PIB pentru cauza Ucrainei. Uniunea Europeană a anunțat recent o inițiativă importantă de intensificare a producției industriale de muniție. Canada acordă un ajutor de 29 de milioane de dolari, între care 40 de puști-lunetă și muniția necesară, precum și stații radio pentru tancurile Leopard.
Statele Unite vor trimite 31 de tancuri Abrams, în Germania, până la sfârșitul lunii mai, pentru a antrena peste 250 de militari ucraineni. În centrul consultărilor de la Ramstein se află și problema finanțării întregului lanț logistic necesar pentru întreținerea, repararea și înlocuirea armelor trimise deja Kievului. În cadrul Grupului de contact de la Ramstein, miniștrii de externe ai Germaniei, Poloniei și Ucrainei au semnat un memorandum privind lanțul logistic de aprovizionare al tancurilor Leopard 2.
„Calea noastră continuă. Este foarte important pentru stabilitatea tehnicii pe care am livrat-o. Trebuie să întreținem, să reparăm, să avem grijă de tot echipamentul de care zilnic aveți nevoie. Așa că mulțumesc pentru această cooperare excelentă”, a spus ministrul german al apărării, Boris Pistorius.
Potrivit lui Pistorius, pentru asigurarea Centrului de deservire a tancurilor Leopard 2 ar putea fi necesare până la 200 de milioane de euro anual, bani care vor fi asigurați de aliați. O altă temă este apărarea aeriană. Ucraina insistă să primească sisteme moderne de apărare, armament cu rază lungă de acțiune, dar și avioane de luptă. Deocamdată, Statele Unite ale Americii nu au decis să furnizeze avioane de luptă și nici Berlinul. Asta, pentru că nici Bundeswehrul nu dispune de un număr suficient de avioane militare.