Premiu național pentru vârstnici: Persoanele de peste 65 de ani care au realizări deosebite se pot înscrie în concurs

Ministerul Muncii și Protecției Sociale lansează ediția 2026 a Concursului Premiul Național pentru Vârstnici „Pentru o viață activă la orice vârstă”. La competiție se pot înscrie persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste, care au obținut rezultate remarcabile în diferite domenii de activitate.
Potrivit ministerului, sunt eligibili vârstnicii care s-au remarcat în domenii precum tehnico-științific, civic, medicină, antreprenoriat, agricultură, educație, sport, tehnologii informaționale sau cultură.
Dosarele pot fi depuse până la 1 septembrie 2026, inclusiv. Acestea vor fi examinate de o comisie specială, care urmează să desemneze laureații până la data de 23 septembrie.
Pentru înscriere, dosarul trebuie să conțină datele candidatului, informații despre instituția sau persoana care înaintează candidatura, dovezi ale performanțelor obținute, curriculum vitae, copia buletinului de identitate și o scrisoare de recomandare. O prezentare video de cel mult un minut poate constitui un avantaj.
Printre documentele care pot demonstra activitatea și realizările candidaților se numără diplome, certificate, titluri onorifice, lucrări publicate, participări la evenimente naționale sau internaționale, scrisori de apreciere, fotografii, proiecte sau materiale de presă despre activitatea acestora.
Premiul Național pentru Vârstnici este acordat anual de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice. Câștigătorii vor primi diplome care confirmă titlul de laureat și un premiu bănesc.
Dosarele pot fi expediate în format electronic la adresa de e-mail indicată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu mențiunea „Concursul național de acordare a Premiului Național pentru Vârstnici «Pentru o viață activă la orice vârstă»”.
Regulamentul concursului îl găsiți aici.