A fost prezentat un raport alternativ privind realizarea reformelor necesare pentru deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE
Asociațiile de experți de la Chișinău au prezentat un raport alternativ privind realizarea celor nouă pași pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Acțiunile Guvernului au fost evaluate cu 3,8 puncte din cinci. Există progrese în reformarea justiției, dar mai este mult de lucru la deoligarhizare, a explicat pentru Moldova 1 directorul executiv al Centrului pentru Resurse Juridice (CRJM), Ilie Chirtoacă.
Angajamentul pentru reformarea justiției a primit patru puncte din cinci, și asta pentru că Guvernul și Parlamentul au realizat în mare parte recomandările Comisiei Europene privind reformarea consiliilor magistraturii și procurorilor. Procesul trebuie continuat, dar există alți factori - de exemplu delegarea membrilor judecători la CSM este atribuția breslei, dar ședința adunării judecătorilor fusese întreruptă până săptămâna viitoare.
„Acest scor se oprește la data de 31 martie. Respectiv, mai există ceva timp fiindcă termenul-limită este iunie 2023 în care Republica Moldova poate să îmbunătățească acest scor, sau dacă lucrurile deraiază, acest scor poate fi revăzut. În progres, putem spune că în partea ce ține de reforma justiției, o ducem destul de bine”, constată expertul Ilie Chirtoacă.
Ministerul Justiției a propus un proiect de lege pentru a elimina influența nocivă a oligarhilor din viața publică. Totuși este un proces complex, trebuie modificate nu doar legile, dar și regulamentele interne ale instituțiilor de control. Angajamentul deoligarhizării a fost evaluat cu 3,3 puncte.
„Asemenea legi nu prea există în țările din regiune, practic Republica Moldova, Ucraina și Georgia sunt pionerii în care asemenea inițiative s-au produs. Și evident sunt multe lecții de învățat, de exemplu Comisia de la Veneția a emis un aviz prin care a spus că autoritățile mai au mult de muncă la aceste legi, deoarece în formula în care a fost prezentată, ea conține anumite carențe care trebuie înlăturare”, afirmă directorul executiv al CRJM.
Autoritățile și-au asumat 60 de acțiuni conexe celor nouă recomandări ale comisiei. Potrivit raportului, 14 au fost realizate, 21 - implementate cu rezerve, 23 de acțiuni au fost lansate și sunt în proces de implementare, iar două încă nu au fost inițiate.